România, a patra țară din Europa sub aspectul reducerii emisiilor de CO2 față de anul 1990, se poziționează public în permanență ca o țară dornică să fie varful de lance al tranziției în vederea prevenirii schimbărilor climatice, acceptând de mult prea multe ori, mult prea ușor, unele din obiectivele propuse de UE în acest domeniu. Dar, analizând situația în care se găsește România sub aspectul îndeplinirii obiectivelor asumate (pe baza datelor din rapoartele Comisiei UE), se poate observa că la majoritatea direcțiilor ne găsim în grupul țărilor care ocupă ultimele locuri în UE, se arată într-o analiză a Asociației Energia Inteligentă.

Biocombustibili

Italia este cel mai mare consumator de biocombustibili, iar Spania este cel mai mare utilizator al biocombustibililor. Italia este, de asemenea, cel mai mare consumator de biocombustibili bazați de categoria a doua (ulei alimentar uzat), urmată de Germania, Spania, Țările de Jos și Suedia. Alte state membre (România și Letonia) nu au consumat biocombustibili de generația a II (ulei alimentar uzat și reziduri vegetale), în timp ce Austria a consumat doar o cantitate mică (<1 ktep).

Biogaz

În 2020, potrivit datelor raportate, Germania a fost cel mai mare producător de biogaz, cu 52,8% din cantitatea totală produsă (7.765 ktep), urmată de Italia, cu 13,7% (2.018 ktep), de Franța, cu 7,4% (1.090 ktep), de Cehia (4,1%, 595 ktep) și de Danemarca (3,4%, 505 ktep). În 2021, Germania și-a menținut poziția de cel mai mare producător, înregistrând 50,4% din producția totală (7.518 ktep), urmată de Italia (13,9%, 2.078 ktep), de Franța, 9,4% (1.404 ktep), și de Danemarca (4,2%, 625 ktep), care a depășit Cehia (4,0%, 591 ktep) în ceea ce privește producția de biogaz. Belgia, Finlanda, Ungaria și Suedia nu au raportat nicio producție de biogaz nici în 2020, nici în 2021, în timp ce Estonia, România și Slovenia au raportat o producție modestă de biogaz doar în 2021, aceasta fiind la un nivel ce le plasează pe ultimul loc din Europa.

Creșterea capacității transfrontaliere

Finalizarea diverselor proiecte de interes comun ar trebui să îmbunătățească și mai mult nivelurile de interconectivitate. Cu toate acestea, șapte state membre (IE, EL, ES, FR, IT, CY, RO) s-au situat sub obiectivul de interconectare pentru 2030, patru state (IE, ES, IT, CY) situându-se, de asemenea, sub obiectivul de interconectare pentru 2020. Se impun eforturi suplimentare pentru îndeplinirea obiectivelor pentru 2030, în special în ceea ce privește realizarea la timp a proiectelor transfrontaliere planificate.

Energia Regenerabilă

În medie, ponderea globală a energiei din surse regenerabile a crescut cu 0,67 puncte procentuale pe an începând din 2010. Atingerea noului obiectiv al UE pentru 2030 de 42,5% (și cu atât mai mult obiectivul ambițios de 45%) va necesita o creștere mult mai rapidă în următorii ani. Progresele au fost deosebit de importante în sectorul energiei electrice, cu o creștere a ponderii surselor regenerabile de energie de la 21,3% în 2010 la 37,6% în 2021. Progresele înregistrate în ceea ce privește încălzirea și răcirea (de la 17% la 22,9 %) și transporturile (de la 5,5 % la 9,1 %) au fost mai modeste.

Suedia a atins cea mai mare pondere a energiei din surse regenerabile (62,6%), urmată de Finlanda (43,1%) și Letonia (42,1%). Cu ponderi care nu depășesc 13%, Belgia, Irlanda, Luxemburg, Malta și Țările de Jos au înregistrat cele mai scăzute ponderi de energie din surse regenerabile. O serie de state membre au înregistrat scăderi substanțiale ale ponderii, în special Bulgaria, cu o scădere de 6,3 puncte procentuale, și Irlanda, cu o scădere de 3,7 puncte procentuale (ambele cauzate în principal de o reducere a bioenergiei).

Având în vedere atât implementarea la nivel național, următoarele state membre au avut în 2021 o pondere sub obiectivul lor obligatoriu pentru 2020 privind energia din surse regenerabile în temeiul Directivei inițiale privind energia din surse regenerabile: Franța (cu 3,7 puncte procentuale mai puțin decât obiectivul pentru 2020), Irlanda (3,5 pp), Țările de Jos (1 pp) și România (0,6 pp).

Eficiență energetică

În 2012, Uniunea Europeană (UE) a adoptat Directiva 2012/27/UE privind eficiența energetică și și-a luat angajamentul de a reduce consumul de energie cu 20% până în anul 2020, comparativ cu previziunile de referință. Acest obiectiv este cunoscut și sub denumirea de ținta de eficiență energetică de 20%. Cu alte cuvinte, UE și-a luat angajamentul de a avea un consum de energie primară de cel mult 1.483 milioane de tone echivalent petrol (Mtep) și un consum final de energie de cel mult 1.086 Mtep în 2020. Pentru 2030, ținta obligatorie a fost stabilită inițial ca o reducere de cel puțin 32,5%. Acest lucru s-a tradus într-un consum de energie primară de cel mult 1.273 Mtep și un consum final de energie de cel mult 956 Mtep în 2030.

Chiar dacă România se încadrează la reducerea consumului de energie primară, aceasta s-a realizat ca urmare a închiderii industriei și nu a măsurilor de eficiență energetică. Asta înseamnă că deși ne am îndeplinit ținta suntem mai puțini rezilienți.

Emisiile de CO2

UE şi-a luat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% față de nivelurile din 1990, până în 2030, însă acest obiectiv a trebuit să fie revizuit, deoarece unii oameni de ştiință au avertizat că este nevoie de implementarea mai rapidă a acestora pentru a preîntâmpina schimbări climatice catastrofale. Comisia Europeană a propus o reducere a emisiilor pe teritoriul său, până în 2030, cu 55%, față de anul 1990. În urma închiderii industriei în țările din Europa de est acestea au devenit campioane la reducerea emisiilor de CO2 față de anul 1990 și au redus semnificativ emisiile de CO2 în perioada 1990 – 2021. Astfel, România se găsește pe locul 4 în Europa după Letonia, Lituania și Estonia, având în anul 2021 cu 58% mai puține emisii decât în anul 1990. Astfel, România și-a atins ținta aceasta nu pe fondul restructurării, ci a închiderii consumatorilor, susțin autorii analizei.