Cu susținerea politică potrivită, aproape 85% din consumul de energie al României ar putea fi acoperit cu ajutorul surselor “curate” de energie până în anul 2050, precum cea solară, eoliană ori geotermală, susține organizația Greenpeace, notează cotidianul Bursa.
„Ne dorim ca investiţiile în surse curate de energie şi în reducerea consumului să devină un fenomen extins în întreaga ţară, la toate nivelurile: de la echiparea gospodăriilor la cea a instituţiilor şi companiilor. Cu cât vor fi mai multe astfel de investiţii, cu atât ele vor fi mai accesibile şi mai uşor de implementat. Este important să arătăm că etapa de pionierat se apropie de final şi că terenul pentru investiţii la scară largă este deja pregătit”, precizează Ionuţ Cepraga, coordonator de campanii Greenpeace România, citat de Agerpres.
Pentru captarea întregului potențial, este nevoie de decizie politică la nivel înalt și ede angajamente clare, transpuse în strategii, legislaţie, şi acces la finanţare, subliniază organizația de mediu.
“Totodată, tranziţia către energie curată are implicaţii mari şi la nivel local şi individual prin implementarea de instalaţii fotovoltaice sau eoliene pentru consum la nivel de gospodărie, fermă sau comunitate. De altfel, Greenpeace România a echipat în iunie 2015 Şcoala Gimnazială nr. 1 din Rovinari cu o instalaţie fotovoltaică de 10 kW. Şcoala îşi va reduce astfel atât costurile energetice, cât şi impactul asupra mediului, generând practic o parte din energia de care are nevoie pentru a funcţiona.”, au menționat reprezentanții Greenpeace.