România se află într-o conjunctură favorabilă investițiilor în producerea de energie din surse regenerabile întrucât există multiple surse de finanțare a proiectelor, iar interesul din partea consumatorilor este extrem de ridicat, a declarat Sergiu Bazarciuc, COO & Cofondator al companiei de inginerie Simtel.
”Timp de șase ani, România a nu instalat nicio unitate mare de producere a energiei din surse fotovoltaice. Pe eolian stăm chiar mai rău, pentru că se pare că unele capacități chiar au ieșit din schemă. Este mult loc de creștere, dar cred că acum suntem într-o conjunctură favorabilă. Toate crizele prin care trecem vin și cu oportunități la pachet”, a spus Bazarciuc, în cadrul conferinței „Noul val de regenerabile”, organizate de Energynomics.
În 2021, la nivel global, erau instalați 830 GW în unități fotovoltaice și 770 GW în turbine eoliene. În România, la finele anului trecut existau centrale fotovoltaice cu o putere cumulată de 1,39 GW, față de 1,32 GW în 2015. Turbinele eoliene funcționale în România anul trecut cumulat o capacitate instalată de 3 GW, în scădere de la 3,24 GW în 2014, potrivit datelor furnizate de Agenția Internațională pentru Energii Regenerabile (IRENA).
Potrivit lui Bazarciuc, este posibil ca în anii următori interesul investitorilor pentru producția de energie eoliană onshore să crească susținut, având în vedere generozitatea schemelor de sprijin acordate de Uniunea Europeană acestui domeniu.
Din perspectiva Simtel, pentru ca sectorul energiilor regenerabile să de dezvolte pe piața românească, este nevoie de o legislație ”clară și simplă”, dar și de investiții în rețeaua de transport al energiei electrice. Totodată, companiile românești care furnizează servicii în această industrie și care au în plan investiții în producerea de echipamente și componente pe plan local ar trebui încurajate. Potrivit lui Bazarciuc, deficitul de forță de muncă din sector ar putea fi compensat prin reconversia unor șomeri.
DESCARCĂ PREZENTAREA LUI SERGIU BAZARCIUC
Simtel este o companie românească de inginerie fondată în 2000 și activează în sectoarele telecom, energie regenerabilă, automatizări industriale și distribuția de echipamente pentru centralele fotovoltaice. Compania are puncte de lucru în București, Cluj, Timișoara, Bacău și Chișinău, iar în 2021 a înregistrat o cifră de afaceri de 10 milioane de euro. Simtel are 85 de angajați și a finalizat deja peste 500 de proiecte în energie, telecomunicații și automatizări industriale. Totodată, compania face mentenanță pentru proiecte fotovoltaice de 250 MW.
Conferința „Noul val de regenerabile” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: ABB, BCR, Eaton Electric, EnergoBit, EnergoPower, Enevo Group, Phoenix Contact, Photomate, REI Group, Simtel, Volt, Wiren.