Fiecare euro investit în sectorul producerii de energie din surse regenerabile returnează în economie 0,3 euro și fiecare miliard de euro investit generează 6,1 locuri de muncă. Atât România, cât și Europa, trebuie să înceapă să își producă o parte cât mai mare din necesarul de echipamente pentru această industrie, a declarat Irene Mihai, Policy Officer, Romanian Photovoltaic Association (RPIA).
„Majoritatea componentelor sunt produse într-o singură regiune geografică, Asia-Pacific, cu precădere în China. Este o vulnerabilitate. Lanțurile valorice sunt expuse riscurilor create de factori externi care pot afecta disponibilitatea echipamentelor și de aceea trebuie accelerată dezvoltarea locală – europeană și românească”, a spus Mihai, cu ocazia conferinței “2024: An definitoriu pentru sectorul regenerabilelor din România”.
La nivel european, în special în Germania, există 166 de companii care produc diferite componente pentru panourile fotovoltaice, mai ales polisiliciu. România nu are niciun astfel de producător, cu toate că în PNRR sunt pomenite o serie de planuri de finanțare a producției diferitelor componente pentru panouri fotovoltaice de 200 MW. Realizarea acestui plan ar trebui sprijinită inclusiv printr-o schemă de finanțare din partea guvernului și prin elaborarea unui cadru legal favorabil.
În același timp, UE apreciază că la nivelul anului 2030 va putea asigura o capacitate internă de producție de 30 GW (echipamente, celule, module etc). Dar, ținta „ambițioasă și necesară” a Europei este să aibă în 2030 o capacitate de generare a energiei regenerabile de 600-750 GW.
VERIFICĂ ȘI Cifrele din „Monitorul marilor proiecte fotovoltaice din România”
„În prezent suntem într-o perioadă în care obiectivele de securitate ale UE și obiectivele climatice sunt perfect aliniate. Trebuie să facem această tranziție atât din rațiuni de securitate energetică cât și din raționamente de combatere a crizei climatice iar în acest context energia fotovoltaică are un rol esențial”, a mai spus ea.
Conferința “2024: An definitoriu pentru sectorul regenerabilelor din România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: ADC, Alive Capital, CRC Energy, Elektra Renewable Support, EnergoPower, Ensys, Extro, Horváth, ING Bank, LONGi Solar, Monsson Operation, Nofar Energy, OX2 România, Photomate, PNE Romania, Polytrade Global, REI Grup, Renomia, Sph3ra Management Solutions, Transelectrica, WALDEVAR Energy, Wiren Romania. Cu această ocazie, Energynomics a lansat primul său raport în baza inițiativei „Monitorul marilor proiecte fotovoltaice din România”.