Procesul de tranziție energetică va fi complex, de durată, cu implicații puternice la nivelul realocării resurselor și va implica toți actorii pieței, de la companii și factori de decizie, la consumatori.
Statele membre sunt obligate să trimită, până la finalul acestui an, versiunea finală a Planului Național Climatic și Energetic (PNIESC) pentru perioada 2021-2030, a reamintit Laurian Lungu, co-fondator Consilium Policy Advisors Group – CPAG, în cadrul Energy Strategy Summit 2019, organizat de energynomics.ro. Planul ar trebui să determine, implicit, liniile directoare de dezvoltare ale sectorului energetic și armonizarea lui cu cerințele Uniunii, a precizat Lungu.
În prezent, Uniunea Europeană are cel mai avansat cadru de reglementare care susține tranziția către o energie curată. România se află la doar un an distanță de o primă etapă intermediară de evaluare a obiectivelor 20/20/20.
”România îndeplinea, la finalul anului 2017, majoritatea obiectivelor asumate, cu excepția cheltuielilor de cercetare și dezvoltare raportate la PIB, care sunt de doar 0,5%, față de o țintă asumată de 2%. Aceasta este o problemă dificilă structurală – în toți anii trecuți România nu a investit mai mult de 0,5% din PIB în cercetare și dezvoltare”, spune Lungu.
Anul trecut, însă, Uniunea a adoptat obiective și mai stringente pentru anul 2030. Ținta ponderii regenerabilelor în consumul final de energie a crescut la 32%, iar România are potențialul pentru a-și asuma 34%. Ținta legată de eficiența energetică a fost crescută la 32,5%, în contextul în care consumul primar de energie din Uniune a crescut în 2017 pentru al treilea an consecutiv și se îndepărtează de proiecția pentru 2020.
Date fiind țintele ambițioase ale Uniunii Europene, există trei aspecte care pot influența tranziția energetică din România. Primul aspect, explică Lungu, se referă la legătura dintre creșterea economică și consumul de energie. Al doilea abordează provocarea duală existentă în contextul decarbonificării: avem nevoie de mai multă energie, cu mai puține emisii – iar gazul natural reprezintă o soluție necesară și eficientă. Apoi, un al treilea element este constituit de identificarea resurselor de finanțare pentru tranziția energetică.
Corelația dintre consumul de energie și creșterea economică
Cele mai multe analize susțin corelarea creșterilor energetică și a ritmului economic. Astfel, cauzalitatea este unidirecțională, de la consumul de energie către creșterea economică.
”Este o ipoteză care are sens, dacă ne imaginăm energia ca un factor de input, facilitând adoptarea noilor tehnologii, ceea ce duce la creșterea productivității. Există studii empirice care sugerează că aceasta a fost și situația României, cel puțin înainte de 2009 și izbucnirea crizei. Relația a fost mult mai puternică între anii 1991 și 2009, factorul de corelație fiind de 0,82 – destul de mare, în contextul în care maximum este 1. Imediat după apariția crizei, însă, constrângerile impuse de câștigurile de eficiență au dus la redimensionarea unor sectoare, precum cel al fertilizatorilor. Acest fapt a rezultat în slăbirea corelației, care a ajuns la doar 0,18 în perioada 2010-2017”, afirmă analistul CPAG.
Totodată, a contribuit și la reducerea intensității energetice în industrie, care a scăzut cu peste 40% în perioada 2007-2015.
”Pe măsură ce o economie se dezvoltă, ea devine ‘mai ușoară’, după cum afirma și Alan Greenspan (n.r. – fostul guvernator FED). Adică sectorul serviciilor are un aport mai mare în PIB – în prezent aceasta fiind de 55%, în cazul României. Astfel este influențat și consumul de energie, facilitând trecerea către surse curate”.
Ponderea sectorului IT în PIB a ajuns la peste 6%, depășind agricultura, care are doar 4% – astfel influențând și consumul energetic. Cu toate că a scăzut în timp, ponderea în PIB a sectorului industriei este mai ridicată în România (25%) față de media UE (20%). Aceeași caracteristică se observă și în alte țări regionale – în speță Cehia, Ungaria, Slovacia sau Polonia – țări care s-au integrat în lanțul de valoare adăugată a UE. De aceea, economia României are o expunere ridicată în ipoteza unui conflict de durată pe tema creșterii tarifelor și a războiului comercial global.
”Ar putea fi afectat chiar și consumul de energie pe termen mediu sau lung. La ora actuală consumul mediu de energie din industrie este de 30% din total”.
Provocarea reprezentată de contextul decarbonificării
În cel de al doilea context, cel a decarbonificării în contextul creșterii cererii de energie cu mai puține emisii, este relevant faptul că orice economie, pentru a fi neutră din punct de vedere climatic, va trebui să crească substanțial în comparație cu nivelul curent.
”Pe tendința curentă, cererea globală de energie este preconizată să crească cu o treime, în următoarele două decade, dar, în același timp, emisiile de gaze cu efect de seră va trebuie să scadă semnificativ, ajungând la valoarea netă zero până în anul 2050, pentru a respecta Acordul de la Paris. Va fi o provocare formidabilă pentru industrie”, explică Laurian Lungu.
Or, gazul natural ar trebui să aibă un rol covârșitor în această ecuație, consideră analistul. În același timp, creșterea energiei eoliene și solare va continua, însă, pe tendința curentă, va reprezenta sub 20%, într-un scenariu optimist, din mixul energetic al României, în anul 2030. Și la nivel global previziunile sunt similare, procentul variază între 15 și 30%. Astfel, restul de energie trebuie să vină din alte surse. Agenția Internațională pentru Energie (IEA) prevede, în scenariul de bază, un mix al energiei provenit din țiței și gaz natural la peste 50%, în 2040, la nivel global, cu o creștere a aportului gazului, însă însoțit de soluții de captare, folosire și înmagazinare a carbonului. Astfel de soluții există, însă trebuie să devină și fezabile din punct de vedere comercial.
”România ocupă un loc privilegiat în Europa, în ceea ce privește resursele de gaz natural. Acesta reprezintă cea mai importantă sursă de energie autohtonă în acest moment – aproape 30% din totalul mixului energetic, iar proiecții pe orizontul 2030 arată că gazul va continua să-și mențină această pondere ridicată și peste un deceniu”, a mai spus Lungu, explicând că România trebuie să exploateze gazele din Marea Neagră pentru a-și reduce amprenta de carbon, așa cum s-a întâmplat și în SUA.
Finanțarea tranziției către o economie cu o amprentă redusă de carbon
O oportunitate majoră pentru finanțatori și creditați, acest proces de tranziție va implica o revoluție tehnologică, iar investițiile în infrastructuri vor avea rate de peste patru ori peste cele curente. Într-un scenariu de bază, diverse analize estimează necesarul de investiții din România la 25 de miliarde de euro, pentru orizontul 2030. Adică aproape 2 miliarde de euro pe an, sau 1% din PIB-ul anului 2018.
”Este un efort investițional consistent, mai cu seamă în situația în care arată structura actuală a cheltuielilor bugetare, cu un accent exagerat pe cheltuielile curente, în detrimentul investițiilor”.
Investițiile publice au atins în ultimii doi ani un minim istoric, din perioada post-1995, ajungând la 3% din PIB. ”Ca și în alte țări, o mare parte a acestui efort investițional ar trebui realizat de către stat. Fondurile UE pot constitui o soluție parțială, însă trebuie atrase. Iar pentru a avea o eficiență cât mai mare a investițiilor este necesar în mod clar un plan adecvat pentru sector, pe termen lung, agreat cu stake-holderii relevanți –ceea ce va duce și la o creștere a investițiilor private”, a mai spus Lungu.
”Fără politici care să susțină o piață autohtonă a energiei liberă și competitivă, atingerea obiectivelor pentru 2030 va fi dificilă, iar a celor din 2050, aproape imposibilă”, a conchis Lungu.
Pingback: Consilium Policy Advisors Group