România va avea o bază națională de date cu privire la resursele minerale, odată cu aprobarea de către Guvern a Programului de cercetare geologică, a declarat Anca Magdalena Chiser, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.
„În ultimii ani, exploatarea resurselor României a devenit cel mai important subiect de pe agenda publică. Exploatarea și utilizarea acestor resurse naturale epuizabile trebuie să se facă ținându-se cont de faptul că și generațiile viitoare trebuie să beneficieze de ele, căci în situația epuizării surselor neregenerabile acestea nu pot fi re-create, recuperate. Astfel, prin Programul de cercetare geologică, recent aprobat în Guvern, Ministerul Economiei își propune să realizeze constituirea unei baze naționale de date cu privire la resursele minerale, în care să aducă clarificări asupra perspectivelor de identificare a noilor zăcăminte care să conducă la finalizarea lucrărilor geologice în zonele cu perspective de conturare a unor rezerve valorificabile. Prin acest program ambițios vor fi conturate perimetrele cu resurse minerale din clasa energetică primară, cum ar fi minereurile radioactive, cărbunii, resursele energetice regenerabile din clasa apelor geotermale, de substanțe minerale nemetalifere cu valoare adăugată brută importantă”, a menționat Chiser.
Oficialul Ministerului Economiei a subliniat, de asemenea, că „pentru revitalizarea mineritului este urgentă și necesară elaborarea unei Legi a minelor care să corespundă cerințelor actuale și care să consolideze rolul statului român prin instituirea unui sistem stabil, competitiv și echitabil, dar în același timp și rolul companiilor private în promovarea proiectelor, asigurarea finanțării și a managementului activității miniere, dar și de asumare a tuturor responsabilităților care le revin odată cu obținerea licențelor de exploatare”, a declarat sursa citată de Agerpres.
Potrivit secretarului de stat, România are nevoie de creșterea securității energetice și de acces la importante rezerve de petrol și gaze.
„Astăzi avem nevoie de o viziune integrată la nivelul politicilor fiscale. Este nevoie de investiții în infrastructură, de corelare a finanțării externe cu obiectivul de reindustrializare. Este nevoie de coerență în actul de decizie. Prin actualul Program de guvernare se propune creare a unor noi instrumente de investiții din fonduri publice și amintesc aici de cunoscutul Fond suveran de investiții. Acest fond va avea drept scop dezvoltarea și finanțare proiectelor de investiții rentabile și sustenabile, fiind un mecanism de finanțare care va identifica și materializa oportunități investiționale cu impact în dezvoltarea economică și în crearea de noi locuri de muncă pe termen lung.
”O altă provocare în fața Ministerului Economiei este creșterea securității energetice. Extinderea platoului continental al Mării Negre permite României accesul la importante rezerve de gaz și petrol. După unele estimări ale specialiștilor în domeniu, exploatând doar propriile resurse, România și-ar putea asigura independența în ceea ce privește resursele de gaze pentru o perioadă de 34 de ani. Cu toate acestea, folosirea doar a resurselor proprii nu reprezintă o soluție reală”, a mai spus Chiser.