Fonduri în valoare de peste 1,1 miliarde de euro urmează să fie mobilizate pentru proiecte sustenabile, sprijinite cu 150 de milioane de euro sub formă de garanții în cadrul InvestEU, iar de aceste fonduri urmează să beneficieze şi România, a anunțat Comisia Europeană.
În cadrul programului InvestEU, Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD) şi Comisia Europeană colaborează pentru a ajuta diverse țări ale UE să îşi realizeze întregul potențial verde. De aceste fonduri vor beneficia Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.
Comitetul pentru investiții aferent InvestEU a aprobat vineri garanții în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro sub forma unor acorduri-cadru pentru primele operațiuni susținute de BERD, care urmează să fie desfăşurate. Ele fac parte din acordul de garanții aferente InvestEU în valoare de până la 450 de milioane de euro, convenit între Comisia Europeană şi BERD.
BERD, sprijinită prin programul InvestEU, va mobiliza fonduri în valoare de peste 1,1 miliarde de euro, prin intermediul unor investiții directe sau al unor intermediari financiari, pentru a ajuta țările din UE în care BERD operează să îşi realizeze întregul potențial verde. Ele vor sprijini proiectele de investiții menite să îmbunătățească sustenabilitatea şi să reducă la minimum degradarea mediului, conform Agerpres.
Noua finanțare va stimula investițiile verzi şi sustenabile în sectoarele municipal, al transporturilor şi al energiei, pentru a contracara problemele de mediu.
Ea va contribui, în plus, la succesul programului „Oraşe verzi” susținut de BERD, care este activ în peste 50 de zone urbane, pentru a impulsiona accelerarea tranziției verzi a acestora. Finanțarea va susține şi redresarea de pe urma pandemiei de COVID-19, va viza deficiențele în materie de infrastructură şi va îmbunătăți competitivitatea şi convergența socio-economică a acestor țări ale UE.
În plus, instituțiile financiare din aceste țări vor fi în măsură să acorde împrumuturi pentru a finanța investiții în domenii precum transportul sustenabil, eficiența energetică, energia din surse regenerabile şi clădirile rezidențiale. Ele vor contribui la economisiri de energie şi la reducerea emisiilor de CO2 la nivelul clădirilor şi în sectorul transporturilor.
Cu sprijinul InvestEU, BERD va susține şi investițiile verzi într-o gamă largă de proiecte industriale şi de infrastructură. Ele vor viza îndeosebi întreprinderile private care se confruntă cu costuri tot mai mari ale noilor tehnologii, cu riscuri percepute ca fiind tot mai mari şi cu lipsa disponibilității finanțării.
Printre proiectele care se preconizează că vor fi finanțate în acest context se numără eficiența energetică şi utilizarea eficientă a resurselor în industrie şi comerț, economia circulară şi inițiativele de reciclare, clădirile ecologice, produsele alimentare sustenabile, energia din surse regenerabile, stocarea energiei şi rețelele de energie, apa şi apele reziduale, precum şi transportul urban şi cel cu emisii reduse de dioxid de carbon.
„Doresc să îmi exprim satisfacția cu privire la aceste prime acorduri-cadru cu BERD, susținute prin garanții în cadrul InvestEU, care vor sprijini țările UE din Europa Centrală şi de Est, precum şi Grecia, să îşi deblocheze întregul potențial de creştere verde şi sustenabilitate a mediului. Ele vor sprijini investițiile verzi în sectoarele municipal, al energiei şi al transporturilor, vor stimula competitivitatea şi vor contribui la creşterea convergenței socio-economice. InvestEU joacă un rol esențial în mobilizarea investițiilor în întreaga UE şi în promovarea unei economii sustenabile, favorabile incluziunii şi reziliente. BERD este partenerul nostru important şi fiabil pentru realizarea acestor priorități”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor.
La rândul său, preşedintele BERD, Odile Renaud-Basso, a declarat că parteneriatul cu Comisia Europeană va debloca mai multe investiții sustenabile şi verzi în întreaga UE. „BERD îşi va utiliza expertiza în implicarea sectorului privat şi în materie de politici pentru a contribui la o tranziție rapidă către un viitor verde în țările UE în care investim – în special în sectoarele municipal, industrial şi al IMM-urilor din economiile lor”, a precizat preşedintele BERD.