Acasă » Interes general » Românii platesc mai mult pentru energie decât alte 13 state UE

Românii platesc mai mult pentru energie decât alte 13 state UE

14 iulie 2016
Interes general
energynomics

Potrivit datelor de la Eurostat, 13 state europene au preţuri mai mici la energie pentru consu­ma­torul casnic decât România, cele mai multe dintre acestea având şi salarii medii nete mai mari.

Eurostat analizează pre­ţurile exprimate în euro pentru o gospodărie cu un consum mediu cuprins între 2.500 şi 5.000 kWh anual pentru fiecare an fiind publicată media din primul semestru, conform zf.ro.

În 2015, o gospodărie din România plătea mai mult pe energie decât una din Estonia, Cehia, Malta sau Ungaria. Este de aştep­tat ca în următoarea perioadă preţurile plătite de consumatorii casnici să crească în contextul în care piaţa este în plin proces de implementare a calendarului de liberalizare prin care se renunţă la protecţia tarifelor reglementate.

n timp ce salariul mediu net în România este de circa 463 de euro, în Estonia, potrivit da­telor existente, este 903 euro, în Cehia 793 de euro, în Malta peste 1.000 de euro, iar în Ungaria este 570 de euro.

Mai mult, Ungaria este una dintre prin­ci­pa­lele destinaţii de export pentru energia ro­mânească, alături de Bulgaria, iar state precum Malta sunt în totalitate dependente de importurile de energie.

Piaţa energiei este în plină deschidere, mai mulţi traderi privaţi, dar şi companii din alte domenii de activitate fiind interesate să de­vină furnizori de energie pentru consumatorii casnici.

Singurele state europene în care energia este mai ieftină, dar în care şi salariile sunt mai mici decât cele din România sunt Bul­garia, Moldova, Albania, Bosnia şi Her­ţe­govina, Kosovo şi Serbia. Cazuri similare se întâlnesc şi în cazul preţurilor la benzină şi mo­torină. Un litru de motorină este mai scump aici decât în Luxemburg, Austria sau Spa­nia, state cu salarii medii nete semni­ficativ mai mari decât cele din România. Spre exem­plu, un luxemburghez pleacă lunar acasă cu circa 3.150 de euro, un austriac cu 2.124 de euro, iar un spaniol cu mai bine de 1.750 de euro. Singura ţară în care motorina costă mai puţin decât în România şi unde sunt şi salariile mai mici este Bulgaria.

La benzină lucrurile stau la fel, carburantul fiind mai scump aici decât în Cehia, Ungaria, Estonia, Polonia şi Bulgaria. Din nou, Bulgaria este singurul stat în care salariul mediu net este mai mic decât cel din România.

În continuare, consumatorii din România au cel mai ieftin gaz, piaţa locala fiind în totalitate alimentată prin producţia internă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *