Acasă » Interes general » Românii produc cele mai puţine deşeuri municipale din Uniunea Europeană

Românii produc cele mai puţine deşeuri municipale din Uniunea Europeană

25 ianuarie 2019
Interes general
energynomics

O persoană din Uniunea Europeană a produs, în medie, o cantitate de 487 kilograme de deşeuri municipale în anul 2017, cele mai bune performanţe la acest capitol fiind înregistrate de România, cu 272 kilograme de deşeuri municipale/locuitor, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

În schimb, în 5 state membre ale UE au fost produse peste 600 de kilograme de deşeuri municipale per persoană, respectiv Danemarca (781 kilograme/persoană), Cipru (637 kg/persoană), Germania (633 kg/persoană), Luxemburg (607 kg/persoană) şi Malta (604 kg/persoană), conform Agerpres.

De asemenea, datele Eurostat arată că, în anul 2017, în Uniunea Europeană, 30% din deşeuri au fost reciclate, 17% au fost tratate prin compostare, 28% au fost incinerate şi 24% au fost depozitate în gropi de gunoi.

România se află pe ultimul loc în UE când vine vorba de reciclarea deşeurilor, cu doar 20 de kilograme pe cap de locuitor, faţă de o medie de 144 kilograme per capita în UE.

Totuşi, România se situează peste media din UE când vine vorba despre depozitarea deşeurilor în gropi de gunoi, cu 192 de kilograme per capita, faţă de o medie de 114 kilograme per capita în UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *