Acasă » Electricitate » Românii sunt cei mai interesați est-europeni să cumpere mașini electrice

Românii sunt cei mai interesați est-europeni să cumpere mașini electrice

1 aprilie 2019
Electricitate
energynomics

Românii sunt printre cei mai deschiși europeni la ideea de a achiziționa autovehicule electrice, relevă un studiu realizat de E.ON și Kantar EMNID, conform căruia 36% dintre cei care în momentul sondajului erau în căutarea unei mașini noi, intenționau să cumpere una electrică. Cu același procent se laudă și italienii, însă într-un context total diferit.

La fel ca majoritatea est-europenilor, românii sunt destul de sceptici atunci când sunt întrebați despre cum văd potențiala supremație a vehiculelor electrice pe șosele. Astfel, 22% dintre cei chestionați spun că este exclus ca țara noastră să ajungă vreodată la performanța de a avea un parc auto format în majoritate din vehicule electrice. Alți 25% dintre conaționali previzionează că vehiculele electrice ar putea depăși numărul vehiculelor cu motor convențional abia peste 20 de ani.

De fapt, în Europa de Est regăsim cele mai negative proiecții privind viitoarea eră a mobilității. De exemplu, doar 15% dintre cehi consideră că mașina electrică ar putea deveni regina șoselelor în următorii 10 ani. Cei mai sceptici se declară ungurii, cu doar 14 procente dintre respondenți, convinși fiind că schimbarea se va face în cel mult un deceniu.

Conform răspunsurilor celor chestionați, în România, unul dintre principalele motive descurajante pentru cei care nu s-au lăsat încă convinși să investească în mașini electrice ar fi numărul scăzut de stații de încărcare.

La polul opus, fani înrăiți ai industriei auto și mari iubitori de nou în domeniu, germanii se dezmint când vine vorba de mașini electrice. Deși în ultimii ani în Germania s-au făcut progrese uimitoare atât la capitolul infrastructură, cât și referitoare la varietatea de modele oferite și la prețul de vânzare al acestora, doar 16% dintre cei interesați să cumpere o nouă mașină, vor achiziționa un autoturism electric. Lipsa infrastructurii de încărcare nu este percepută drept o problemă, dar majoritatea acuză fie prețul, fie autonomia redusă asigurată de baterie. O treime dintre germani nu cred că vehiculele electrice le vor surclasa vreodată numeric pe cele care consumă benzină sau diesel.

43% dintre turcii chestionați s-au declarat convinși că mașinile electrice vor ajunge să domine șoselele în maximum 10 ani. Italienii văd și ei partea plină a paharului, 37% subscriind la părerea celor din Turcia.

Rezultatele fac parte din studiul “Trăind în Europa”, realizat în prima lună a acestui an, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria.

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a circa 14 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid și E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție, respectiv de furnizare a energiei pentru circa 3,1 milioane de clienți. Delgaz Grid este prima companie integrată de distribuție a gazelor naturale și electricității din România, având în operare, în jumătatea de Nord a țării, o rețea de gaze naturale de peste 22.000 km, care alimentează peste 1.000 de localități, respectiv o rețea de energie electrică în lungime de 81.000 km, care deservește 2.500 de localități. E.ON Energie România este compania de furnizare a gazelor naturale și a energiei electrice, precum și a soluțiilor energetice pentru un portofoliu variat de clienți. De la intrarea pe piața din România, grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat și bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *