Romcarbon a decis să-l numească în poziția de director general al companiei pe președintele Consiliului de Administrație, Liang-Neng Huang, acesta înclocuindu-l pe Adrian Radu, începând cu luna februarie. Mandatul va fi de patru ani.
În același timp, Romcarbon a decis o nouă politică de dividende, prin care va putea oferi, pe lângă sume în numerar, și acțiuni ale companiei, se arată în rapoartele companiei remise Bursei de Valori.
Autor: Bogdan Tudorache
Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.