Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Romgaz a investit 27 milioane de euro în extinderea depozitului de gaze Urziceni

Romgaz a investit 27 milioane de euro în extinderea depozitului de gaze Urziceni

3 septembrie 2014
Consumatori
energynomics

Producătorul național de gaze Romgaz a recepționat, marți, lucrările de extindere a capacității depozitului de gaze de la Urziceni, o investiție care s-a ridicat la aproximativ 27 milioane de euro. Prin urmare, capacitatea de stocare a acestui depozit s-a mărit cu 110 milioane de metri cubi (40%), de la 250 milioane metri cubi la 360 de milioane de metri cubi.

Depozitul avea o capacitate de injecție de 1 milion de metri cubi/zi și putea extrage 2,5 milioane de metri cubi/zi, înainte de această investiție. Lucrările încheiate au crescut capacitatea de injecție până la 2,5 milioane de metri cubi/zi, și pe cea de extracție la 4 milioane de metri cubi/zi, au precizat oficialii Departamentului pentru Energie.

La sfârșitul ciclului de injecție, Romgaz va avea în stocuri 2,5 miliarde de metri cubi de gaze pentru iarna 2014/2015, deși obligația legală setată de ANRE pentru regimul reglementat este de 1,7 miliarde de metri cubi, a spus ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, prezent la recepționarea lucrărilor de extindere. Importurile s-ar putea ridica în iarnă la 1,5 miliarde de metri cubi, a mai spus ministrul.

Cu tot cu depozitul de la Urziceni, Romgaz are o capacitate de stocare de 2,8 miliarde de metri cubi. „În urma acestei investiţii de 27 milioane euro capacitatea de stocare a depozitului de la Urziceni creşte de la 250 milioane metri cubi la 360 milioane metri cubi, iar capacitatea totală de stocare a gazelor a Romgaz se va majora de la 2,7 miliarde metri cubi la 2,8 miliarde metri cubi. Romgaz are cea mai mare capacitate de înmagazinare a gazelor din România”, a declarat directorul general al Romgaz, Virgil Metea.

El a arătat și că Romgaz vrea să se implice în cât mai multe proiecte în sectorul gazelor care sunt fezabile, inclusiv în explorări în Marea Neagră. Deși a fost anunțată de mai multe luni o rundă de licitații pentru noi concesionări, Virgil Metea crede ca a fost amânată pentru 2015.

Ministrul Energiei s-a declarat cu această ocazia ca un susținător pentru creșterea exportului produselor prelucrate, nu doar a resursei energetice primare. „Mi-aş dori să devenim nu un exportator de gaze, ci de produse cu valoare adăugată mare”, a spus Răzvan Nicolescu.

România, pregătită în cazul unei crize a gazelor din Est

Ministrul Răzvan Nicolescu nu scoate din calcul o criză a gazelor ca urmare a conflictului armat deschis între Rusia și Ucraina, dar dă asigurări că România are soluții pregătite și populația nu va fi afectată. „Nu exclud să apară o criză a gazelor. Nu trebuie să ne surprindă, noi suntem pregătiţi. Avem mai multe scenarii pentru la iarnă în privinţa asigurării alimentării cu gaze, dar în niciunul dintre aceste scenarii populaţia României nu va fi afectată”, a declarat Răzvan Nicolescu.

În contextul măsurilor pregătite de UE ca soluții pentru eventuale întreruperi ale alimentării cu gaze, ministrul energiei a precizat: „Planul nostru este să înmagazinăm cât mai multe gaze. Avem rezerve importante de păcură, atât de stat cât și private, iar dacă va fi nevoie vom trece termocentralele de pe gaze pe păcură. Avem și rezerve în lacurile de acumulare, iar în acest moment consumatori întreruptibili sunt Petrom, cu centrala de la Brazi și Romgaz, cu centrala de la Iernut”, a explicat ministrul.

El a punctat că România are, totuși, o capacitate limitată de a-și ajuta vecinii, pentru Republica Moldova fiind vorba de doar 14.000 de metri cubi de gaze pe oră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *