Romgaz a prelungit termenul de execuție a contractului cu DuroFelguera și Romelectro, pentru termocentrala Iernut, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucuresti.
În decembrie, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, a precizat că lucrările la Iernut trebuie finalizate până la sfârșitul lunii mai 2020: “Sper să ne înscriem în termen. Este un proiect la cheie. Obligația noastră, a Romgaz, este să plătim facturile și să oferim front de lucru. Însă, facem mult mai mult: ne ocupăm de somații, rugăminți, comanadamente de lucru. Avem aprobarea acționarilor pentru achiziționarea de servicii juridice de consultanţă în posibilul litigiu cu asocierea DuroFelguera si Romelectro”. De altfel, termenul a fost prelungit pana la finalul lunii mai, conform Financial Intelligence.
Producătorul naţional de gaze Romgaz, a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.
Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale, dar au apărut întârzieri, atât ca urmare a unor neînțelegeri între parteneri, cât, mai ales a unei prevederi din OUG 114 privind majorarea salariilor în construcţii, a declarat anterior directorul Romgaz.