Romgaz a vândut joi circa 45 milioane de metri cubi de gaze naturale (echivalate ca 477.000 MWh) prin Bursa Romană de Mărfuri (BRM), se arată într-un comunicat al Bursei. Preţul adjudecat s-a situat în marja de 85-86 de lei/ MWh la producător, apropiat celui rezultat în urma operaţiunii similare încheiate cu succes în luna august.
Tranzacţiile bursiere pe piaţa spot administrată de BRM permit astfel conturarea unui preţ de referinţă pentru vânzările de gaze naturale pe piaţa liberă, concurenţială. Potrivit BRM, tranzacţia consemnată joi reprezintă cea mai mare cantitate de gaze naturale comercializată pe piaţa bursieră din România şi se înscrie în trendul de creştere a tranzacţionării pe platforma electronică de gaze naturale deţinută şi administrată de BRM,scrie Agerpres.
„Dinamica foarte bună a tranzacţionării pe piaţa gazelor naturale administrată de BRM este un rezultat al încrederii jucătorilor din piaţă în capacitatea bursei de a oferi o alternativă flexibilă, sigură şi transparentă la contractele bilaterale. Avem în acest moment o echipă de specialişti şi un sistem electronic de tranzacţionare modern şi eficient, prin care suntem în măsură să gestionăm orice cantităţi oferite la vânzare”, a declarat Arta Turcanu, director Departament Gaze Naturale la BRM.
La 19 iulie 2013, BRM a obţinut din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie licenţa de desfăşurare a activităţii de administrare a pieţelor centralizate în sectorul gazelor naturale, iar în 12 septembrie 2013, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr.69/ 11.09.2013 pentru aprobarea tarifelor reglementate practicate de operatorul licenţiat al pieţei centralizate din sectorul gazelor naturale – Societatea Bursa Romană de Mărfuri.
Ordinul a intrat în vigoare începând cu data de 16 septembrie 2013. Prima tranzacţie pe această platformă a avut loc în 21 octombrie 2013. De atunci, numeroşi operatori economici au achiziţionat gaze naturale pe platforma electronică a BRM: Atelierele Griviţa, Uzinsider, Editura Adevărul, Policolor, Arena Grup, Mecanica Ceahlău, Primăriile din Alba Iulia, Orăştie, Hunedoara, Simeria, DRDP Albă, Electrocentrale Oradea, Staţiunea de Cercetări Agricole Secuieni, Universitatea de Vest Timişoara, Spitalele din Roman, Albă Iulia, Piatra Neamţ, Bisericani, Lupeni, Rădăuţi, Spitalul CF2 Bucureşti.