România este în situaţia de a nu-şi cunoaşte rezervele de gaze de şist, deşi ar fi normal să le cunoască, afirmă directorul general al Romgaz, Virgil Metea, citat de Mediafax.
Declaraţia lui Metea vine în contextul în care România este ameninţată indirect cu întreruperea livrărilor externe, pe fondul conflictului din Ucraina.
El spune că Romgaz nu are, în prezent, nici un obiectiv legat de explorarea sau exploatarea gazelor de şist.
“Romgaz, la ora asta, nu are niciun obiectiv legat de gazele de şist. Activitatea pe câmpurile tradiţionale este suficient de intensă şi programele noastre de investiţii sunt orientate spre zona aceea. Noi suntem în situaţia în care nu cunoaştem nici măcar potenţialul rezervelor date de gazele de şist în România. Normal ar fi să-l cunoaştem. Că apoi discutăm despre ce programe de exploatare se pot face, care sunt – că de fapt controversa de aici cred că pleacă (…) Diferenţa este – şi trebuie făcută diferenţa – a-ţi şti potenţialul este una şi cred că este normal pentru orice ţară să-şi cunoască potenţialul. A exploata sau a face programe de exploatare este altceva. S-ar putea ca, după ce ne cunoaştem potenţialul şi trecem la exploatare, şi din punct de vedere tehnic să apară nişte îmbunătăţiri sau schimbări”, susţine Virgil Metea, citat de Agerpres.
Cred că este normal pentru orice ţară să-şi cunoască potenţialul.
Directorul general al Romgaz a spus că, deocamdată, din punct de vedere tehnic, cei care stăpânesc tehnologiile susţin că riscurile sunt minime, că este o zonă pe care se lucrează tocmai pentru a se diminua riscurile.
“Lucrurile se întâmplă, nu venim într-o zonă în care să fim cobai. Ce vreau să subliniez este că trebuie să ne cunoaştem potenţialul. Apoi putem să vorbim şi cum facem şi cât facem”, a Virgil Metea.
Producția internă și depozitele de înmagazinare pot să acopere cererea de gaze
Directorul general adjunct al Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz, Dumitru Rotar, a declarat totodată că, pe fondul crizei din Ucraina, producția internă a României și depozitele de înmagazinare, din punct de vedere statistic, pot să acopere cererea de gaze naturale, inclusiv pe timp de iarnă.
“Trebuie să aveți în vedere că am trecut deja peste două crize, în 2006, când s-au oprit parțial livrările, și alta în 2009, când s-au oprit total. Trebuie să aveți în vedere dinamica cererii din Româna și aceasta a scăzut în ultimii ani, în condițiile în care producția celor doi mari producători a rămas constantă. Trebuie să aveți în vedere că – dacă în 2005 – capacitatea de extracție din România era undeva la 14 milioane de metri cubi zilnic, acum este de 30 de milioane de metri cubi pe zi. În acest sens, dacă discutăm de statistică, de medii, există posibilitatea unor influențe minime, dacă discutăm pe termen mediu, peste șase luni de zile. Practic, producția internă cu depozitele de înmagazinare pot să acopere cererea. Cu precizarea că discutăm despre statistici medii de consum. Sunt medii zilnice pe iarnă”, a spus Rotar.
Acesta a arătat că producția zilnică de gaz metan este de 30 de milioane de metri cubi, că se extrag din depozite, în medie, 20 — 25 de milioane metri cubi, și că potențialul mediu este de 55 de milioane de metri cubi pe zi.
“Acoperă cererea medie dintr-o zi normală de iarnă. În condițiile în care se înregistrează temperaturi extrem de scăzute este nevoie de luarea unor măsuri speciale. În acest caz, suntem într-o situație neobișnuită de criză și trebuie luate soluții care să compenseze această situație. Soluții aplicate de toată lumea: soluții de intreruptibilitate, soluții de consum pentru anumiți consumatori industriali mari. Sunt puține elemente — dacă discutăm de medii statistice zilnice — care să ne îndreptățească să ne temem. Trebuie să ne pregătim pentru situații extreme. Pe lângă aceste operațiuni este vorba și despre intensificarea operațiunilor petroliere de către toți operatorii din România pentru descoperirea de noi resurse”, a mai afirmat Dumitru Rotar.
Metea a precizat însă că depozitele nu pot fi suplimentate „peste noapte”.
“Putem să spunem că putem menține producția. Asta și facem și am fi făcut și dacă nu era situația respectivă. Va trebui să acordăm o atenție mult mai mare ca această producție să se mențină și să rămână în funcțiune (…) Măsuri speciale Romgaz nu va lua, pentru că este o activitate cu flux continuu. Ne desfășurăm activitatea în condiții normale. Condițiile normale sunt îndeplinite. Într-o situație de criză – asta însemnând că nu mai avem import sau se diminuează — numai la asta putem să facem referire cu privire la Ucraina. Menținerea capacităților în funcțiune – de producție și depozitare – acestea sunt măsurile pe care le luăm la un moment dat și pe care le pute lua. Alte surse este foarte dificil să spun acum că vom putea accesa”, a afirmat Virgil Metea.