Compania de stat Romgaz ar putea continua activitatea în Polonia și Slovacia după ce va finaliza faza de explorare din cele două țări în 2014. Explorarea a fost începută în 2011 și în funcție de rezultatele sale se va decide dacă se va începe producția. Conformul ultimelor informații, producătorul român de gaze urmează să fie listată la Bursa de Valori București din toamnă, iar informații suplimentare cu privire la subiectul extinderii activităților în Europa Centrală vor fi oferite după această dată.
Romgaz deține o cotă de participare de 30% în două perimetre din Polonia, iar în Slovacia deține o cotă de participare de 25% în trei perimetre. Restul contribuțiilor aparține companiei Aurelian Oil & Gas. Abia după ce lucrările de prospectare seismică vor fi finalizate în aceste perimetre se va face interpretarea datelor colectate și se vor putea trage concluzii. Dacă perimetrele de explorare se vor dovedi a fi în stare optimă de exploatare, Romgaz nu va fi la prima experiență pe piețele externe. În trecut, Romgaz s-a mai implicat în proiecte internaționale pentru care a bugetat câteva milioane de euro.
Romgaz a bugetat investiții de 1 miliard de lei în 2013, pentru explorare și exploatare
Pentru acest an Romgaz a bugetat un plan de investiții de circa 1 miliard de lei, bani care sunt direcționați cu precădere către activități de explorare și exploatare, dezvoltare de infrastructură, utilități și înmagazinare subterană. Conform oficialilor Romgaz, de asemenea vor fi realizate investiții “în ameliorarea si protecția mediului înconjurător, în modernizarea si retehnologizarea instalațiilor și echipamentelor din dotare, în dotările utilajelor independente, dar se vor face totodată și cheltuieli pentru consultant, studii și proiecte, soft, licențe și brevete.”
Compania de stat Romgaz este unul dintre cei doi mari producători interni de gaze din România. Împreună cu OMV Petrom acoperă peste 98% din producția internă. De asemenea, este proprietarul și operatorul a 7 dintre cele 8 depozite de inmagazinare subterană existente în România. Din acest an, Romgaz a devenit și producător si furnizor de energie electrică, prin preluarea centralei termoelectrice de la Iernut.
Aurelian Oil & Gas este o companie europeană cu sediul în Londra, implicată în explorarea și producția zăcămintelor de petrol și gaze naturale din România, Slovacia, Bulgaria și Polonia. Strategia companiei este de a se concentra mai mult asupra operațiunilor din Polonia și Slovacia, unde consideră că respectivele sectoare nu au beneficiat de suficientă atenție din partea marilor jucători naționali și internaționali.