Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Romgaz continuă relațiile comerciale cu ELCEN și Electrocentrale Galați

Romgaz continuă relațiile comerciale cu ELCEN și Electrocentrale Galați

3 martie 2016
Consumatori
energynomics

Romgaz a încheiat patru contracte în valoare totală de 236,957 milioane de lei pentru livrarea de gaze naturale către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) şi Electrocentrale Galaţi, arată un raport al producătorului național de gaze transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cu ELCEN au fost semnate două acte adiţionale. Primul, semnat pe 25 februarie, prevede livrări de gaze în valoare de 129,274 milioane de lei pentru perioada 1 – 29 februarie. Al doilea act, încheiat pe 29 februarie, prevede prelungirea livrărilor până la finalul lunii martie, contract de pe urma căruia Romgaz urmează să încaseze 104,272 milioane de lei. Contractele prevăd plata în avans şi factura de regularizare scadentă în 37 de zile de la data emiterii.

Romgaz a semnat şi două contracte pentru livrarea de gaze în luna martie cu Electrocentrale Galaţi. Primul, în valoare de 1,051 milioane de lei, a fost semnat pentru gazele destinate pieţei libere, categoria non-casnici. Al doilea contract, de 2,359 milioane de lei, este pentru gazele cu livrare către producătorii de energie termică.

Act adițional cu valoarea de 10% din cifra de afaceri netă din 2014 semnat cu E.ON Energie

Producătorul de gaze a încheiat pe 23 ianuarie un act adițional și cu E.ON Energie România la un contract din septembrie 2015. Obiectul contractului presupune livrări de gaze naturale pentru piața liberă categoria non-casnici pentru perioada 23 ianuarie – 30 septembrie 2016. Romgaz solicită plata în avans și va aplica penalități de 0,1%/zi.

Contractul inițial din septembrie 2015 presupunea livrări de gaze între 1 octombrie 2015 – 30 septembrie 2016 pentru aproximativ 735,9 milioane de lei. Din moment ce actul adițional semnat de administratorii Romgaz în ianuarie 2016 poziționează valoarea livrărilor la aproximativ 615,6 milioane de lei, valoarea estimată actualizată a contractului pentru întreaga perioadă este de 803 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *