Acasă » Petrol și Gaze » Romgaz: Lucrările la termocentrala de la Iernut sunt realizate în proporție mai mică de 90%

Romgaz: Lucrările la termocentrala de la Iernut sunt realizate în proporție mai mică de 90%

13 octombrie 2021
Cogenerare
energynomics

Lucrările la centrala termoelectrică de la Iernut sunt realizate într-o proporţie mai mică de 90%, iar din punct de vedere al execuţiei (execuţie care face parte din investiţie), lucrările au fost realizate în proporţie de aproximativ 65 – 70%, în calcul fiind luate lucrările care au mai rămas de executat din ceea ce este proiectat şi lucrările pentru care nu există încă proiecte, informează Romgaz printr-un raport remis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.

Din punct de vedere general „Turnkey project”- proiect (proiectare, execuţie, instruiri, cursuri etc.), investiţia este finalizată aproximativ 80%.

Aceste date sunt cuprinse în raportul tehnic de evaluare cantitativă şi calitativă.

Compania Romgaz va transmite Raportul tehnic către autoritatea finanţatoare, Ministerul Energiei, pentru luare la cunoştinţă şi către antreprenorul cu care Romgaz a contractat execuţia lucrărilor, Asocierea Duro Felguera – Romelectro, pentru analiză şi, după caz, formularea de obiecţiuni.

„Facem precizarea că, la momentul de faţă, Raportul Tehnic este analizat şi de către SNGN Romgaz SA. În măsura în care vor apărea noi date şi informaţii legate de execuţia şi modul de finalizare a proiectului de investiţii, vom informa, în mod corespunzător, acţionarii şi investitorii”, se mai menţionează în raportul citat de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *