Acţiunile producătorului şi furnizorului de gaze naturale Romgaz (SNG) au suferit o scădere a cotaţiei de 14,86% săptămâna trecută, ca urmare a apariţiei datei ex-dividend joi, 5 iulie, cea mai mare depreciere din indicele BET, referinţa pieţei de capital.
Data ex-dividend reprezintă prima zi în care cei care cumpără acţiuni nu mai beneficiază de dividende, efectul fiind resimţit, în general, printr-o corecţie a preţului în piaţă, conform Bursa.
În acea zi, cotaţia SNG a coborât cu 14,13%, pierzând 5,2 lei, mai mult decât valoarea dividendului brut de 4,99 lei/acţiune, pe care compania l-a distribuit în acest an, atât din profitul anului trecut cât şi din rezerve.
În propunerea conducerii companiei de repartizare a profitului ce a fost votată de acţionari la finalul lunii aprilie, Romgaz a ţinut cont de memorandumul Guvernului, privind distribuirea a 90% din rezultatul aferent anului trecut sub formă de dividend către companiile pe care Statul le are în portofoliu.
Deprecierea preţului acţiunii emitentului a afectat cotaţia BET, care a coborât cu 3,11%, în săptămâna trecută, în timp ce BET-TR, ce ia în calcul şi dividendele, s-a depreciat cu 1,43%.
Anul trecut, compania a obţinut un profit net de 1,854 miliarde lei, cu 81% mai mare faţă de anul anterior, pe fondul unei cifre de afaceri în valoare de 4,585 miliarde lei în 2017, cu 34,4% mai mare faţă de cea din anul precedent.
Acţionarul principal al Romgaz este Statul Român, care, prin Ministerul Energiei, are o participaţie de 70%.
Valoarea de piaţă a companiei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este de 12,25 miliarde de lei.