Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Romgaz plăteşte Transgaz 56 de milioane de euro pentru transportul gazelor

Romgaz plăteşte Transgaz 56 de milioane de euro pentru transportul gazelor

22 octombrie 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Romgaz a încheiat un contract pe un an cu Transgaz în valoare de 248 de milioane de lei (56,1 milioane de euro) pentru servicii de transport. Contractul este valabil pentru perioada 1 octombrie 2015 – 1 octombrie 2016, potrivit unui comunicat transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Pentru intervalul august 2014 – septembrie 2015, contractul a avut o valoare de 190,68 milioane de lei.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, fiind deţinut de stat. În prima jumătate a anului, cifra de afaceri a Romgaz a fost de 2,2 miliarde de lei, în scădere cu 11,5% faţă de cea consemnată în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul brut din primele şase luni ale acestui an, de aproape 1,1 miliarde de lei, a fost în scădere cu 15,1% faţă de primul semestru al anului trecut.

Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, a obţinut un profit net de 321,5 milioane de lei în primul semestru din 2015, în creştere cu 9% faţă de prima jumătate a anului trecut, când rezultatul net a fost de 294,37 milioane de lei, potrivit datelor financiare interimare ale companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *