Acasă » Petrol și Gaze » Romgaz raportează o producţie în creştere, investiţii majore

Romgaz raportează o producţie în creştere, investiţii majore

31 ianuarie 2019
Explorare și producție
energynomics

Accelerarea lucrărilor de explorare pentru identificarea de zăcăminte noi, monitorizarea atentă şi intervenția activă a managementului în cadrul lucrărilor de la obiectivul de investiţii Iernut cât şi continuarea eforturilor de diversificare a portofoliului de business prin construcția de noi obiective energetice, achiziționarea de surse de energie alternativă şi extinderea pe alte piețe, sunt doar câteva din obiectivele strategice ale managementului Romgaz, a anunțat compania.

“Eficientizarea activității companiei prin debirocratizare, fluidizarea procedurilor şi a fluxurilor de business cât şi atragerea de profesionişti în domeniu, cu expertizaă şi know how adecvat, capabili să contribuie la realizarea obiectivelor propuse în strategia de dezvoltare, au fost, de asemenea, prioritare şi vom continua procesul de modernizare al companiei”, spune Adrian Volintiru, directorul general Romgaz.

În ceea ce priveşte activitatea de producţie a gazelor naturale, Volintiru vorbeşte despre o creştere semnificativă a producţiei în 2019, prin exploatarea noilor capacităţi de producţie puse în funcţiune în perimetrul Caragele. Astfel, la această dată, Romgaz are capacitatea de a produce aproximativ 16 milioane metri cubi/zi. „Creşterea producţiei s-a datorat în principal finalizării colectorului de 16 km, Caragele-Galbenu în luna decembrie, lucrare care coroborată cu punerea în producţie a sondelor Tapu1, Buza de Nord şi Beudiu în trim. III 2018, a permis creşterea producţiei zilnice a acestui zăcământ cu cca. 800 mii mc. Astfel, producţia pe total zăcământul Caragele a fost, în anul 2018, de 225,894 mil. mc, reprezentând 4,2% din producţia totală de gaze realizată de Romgaz”.

Volintiru menţionează ca proiecte prioritare pentru Romgaz identificarea resurselor onshore cât şi centralele Iernut și Mintia. De asemenea, investiţiile în retehnologizare, mentenanța predictivă sunt şi acestea în vizorul managementului. Cât priveşte Centrala de la Iernut, în prezent proiectul este finalizat în proporţie de 74% şi se accelerează procesul, lucrându-se se inclusiv în perioada sezonului rece în două schimburi, astfel încât proiectul să fie finalizat integral în 2020.

Activitatea de exploatare a zăcămintelor comerciale a vizat îndeplinirea prevederilor programului de producţie prin continuarea operaţiunilor de reabilitare producţie pe principalele zăcăminte mature, executarea operaţiunilor de reparaţii capitalizabile la sonde şi punerea în funcţiune a unor noi capacităţi de producţie. În ultimul trimestru din 2018, livrările Romgaz s-au realizat în baza contractelor încheiate atât prin intermediul pieţelor centralizate din România cât şi în baza contractelor bilaterale încheiate (în special cu clienţi finali). În plus, faţă de cantităţile livrate către clienţii săi, Romgaz a susţinut prin livrări consumul CET Iernut cu o cantitate aproximativă de 1.300.000 MWh.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *