Acasă » Petrol și Gaze » Romgaz și Liberty ar putea achiziționa Electrocentrale Galați

Romgaz și Liberty ar putea achiziționa Electrocentrale Galați

7 octombrie 2020
Cogenerare
energynomics

Planul de reorganizare al producătorului de energie și abur industrial Electrocentrale Galați, controlat indirect de Ministerul Economiei prin societatea Electrocentrale Grup și aflat în insolvență din 2014, prevede vânzarea activelor principale și a operațiunilor companiei contra unei sume de minimum 91,8 milioane lei, scrie Profit.ro.

Potențialii cumpărători „cărora li se adresează primordial” ideea acestui transfer de afacere sunt Romgaz, principalul creditor al Electrocentrale Galați și combinatul siderurgic Liberty Steel, client de bază al producătorului gălățean de energie, cele două companii înțelegându-se deja de principiu să construiască o nouă centrală pe gaze la malul Dunării.

Documentul citat a fost depus la instanța de judecată de către administratorul judiciar al companiei la finalul lunii august, însă acesta a fost respins de către adunarea creditorilor Electrocentrale Galați pe 1 octombrie. Determinant a fost votul negativ al Romgaz, cel mai mare creditor al companiei gălățene, cu creanțe totale de 140 milioane lei. Totalul datoriilor de la masa credală a Electrocentrale Galați se ridică la 157,54 milioane lei.

Planul a fost depus în nume propriu de către administratorul judiciar, Maestro sprl, acesta nereușind să obțină aprobarea acționarului unic Electrocentrale Grup, deținut integral de către Ministerul Economiei, care nu s-a prezentat la AGA convocată în acest scop. La începutul lunii august a demarat o procedură de concediere colectivă a angajaților Electrocentrale Galați, cu plăți compensatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *