Romgaz atenţionează că neplata sumei de 985.000 lei, din reeşalonarea negociată cu Electrocentrale Constanţa va conduce, inevitabil, la sistarea livrărilor de gaze naturale, începând cu 1 septembrie 2018, anunță compania.
”Menţionăm că pe tot parcursul derulării contractului, Electrocentrale Constanţa a înregistrat datorii restante şi reeşalonate de circa 16 milioane lei. În urma reeşalonării acestor datorii pe o perioadă de 9 luni începând cu luna august 2018 – aprilie 2019, suma de plată către Romgaz aferentă primei rate din Convenţia de eşalonare se cifrează la 985.000 lei, cu termen de scadenţă 31 august 2018”, se arată în comunicat.
Compania națională a gazelor a efectuat, începând cu data de 1 octombrie 2017 în baza contractului încheiat cu Electrocentrale Constanţa, livrări în conformitate cu solicitările clientului. Electrocentrale Constanţa a notificat Romgaz SA că, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă, nu poate să-şi onoreze obligaţiile prevăzute în Convenţia de eşalonare agreată.
”Ca urmare, precizam că neonorarea la plată a primei rate a reeşalonării negociate, dată fiind situaţia financiară precară invocată în adresa transmisă către ROMGAZ, va conduce inevitabil şi la neplata consumului pentru luna septembrie a anului curent (consum estimat la circa 87.000 lei pe zi). Din toate aceste considerente, ROMGAZ se vede obligat să recurgă la măsura de a sista alimentarea cu gaze naturale”.