Romgaz vrea să cumpere parcuri fotovoltaice și eoliene cu capacități de producție ce vartiază între 35 MW și 100 MW, potrivit unui apel de proiecte publicat pe site-ul companiei.
”SNGN Romgaz SA, în scopul completării portofoliului de producție energie verde din resurse regenerabile, are intenția de a achiziționa parcuri fotovoltaice și/sau parcuri eoliene, în următoarele condiții: capacitatea de producție să fie între 35 MW și 100 MW, să fie în stadiul ”ready to build”, să aibă elaborat Studiul de fezabilitate în conformitate cu HOTĂRÂREA nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Pentru proiectele (ofertele) depuse, obligatoriu se va face dovada deținerii dreptului de folosință a terenurilor pe toată perioada de funcționare a parcurilor și dovada deținerii ATR valabil”, potrivit apelului citat de Financialintelligence.
Constituie un avantaj dacă proiectul este eligibil pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile (Studiul de Fezabilitate și Analiza Cost-Beneficiu să fie întocmite în conformitate cu cerințele stipulate în Ghidul solicitantului pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile), potrivit companiei.