Acasă » Petrol și Gaze » Romgaz vrea să vândă 3,6 milioane de MWh de gaze naturale, luni, pe BRM

Romgaz vrea să vândă 3,6 milioane de MWh de gaze naturale, luni, pe BRM

29 mai 2017
Consumatori
energynomics

Producătorul național de gaze, Romgaz a depus un ordin de vânzare pentru o cantitate totală de gaze de 3,6 milioane de MWh pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), în timp ce Engie şi E.ON vor să cumpere gaze de pe aceeaşi platformă.

Potrivit anunţului depus de Romgaz, licitaţia a fost programată pentru luni, 29 mai, începând cu ora 14.00, iar perioada de livrare este 1 iulie 2017 – 1 aprilie 2018. Parţial, se pot depune oferte pentru cantitatea minimă de 360.000 MWh, scrie Economica.net.

”Plata contravalorii a 100%, inclusiv TVA, din energia gazelor naturale contractate pentru luna de livrare respectivă se face în avans cu 2 zile lucrătoare înaintea primei zile de livrare”, se arată în draftul de contract.

Și furnizorul de gaze Engie România a depus un ordin de cumpărare, tot pe BRM, pentru o cantitate de 1,3 milioane de MWh, iar licitația are loc luni, 29 mai 2017.

E.ON România, a programat pentru marţi, 30 mai 2017, două licitaţii de cumpărare a 2,4 milioane de MWh, respectiv 2,25 milioane de MWh de gaze.

Potrivit regulamentului BRM, la finalul tranzacţiei nu se fac publice numele celui căruia i-a fost atribuit contractul și nici preţul. Pe cealaltă bursă care deţine licenţă de furnizare a gazelor, OPCOM, anul acesta nu s-a încheiat nicio tranzacţie cu gaze.

Comisia pentru industrii din Camera Deputaţilor a finalizat marți, 16 mai, raportul privind Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 64/2016 (emisă de Guvernul Cioloș) menită să modifice şi completeze Legea energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012, potrivit căruia singura bursă licenţiată pentru tranzacţia de gaze naturale va fi OPCOM.

Acest lucru a stârnit reacţii în piaţă, întrucât, momentan, singurele tranzacţii cu gaze se realizează pe Bursa Română de Mărfuri (BRM). Potrivit reprezentanţilor comisiei parlamentare, scopul tuturor modificărilor este acela de a crea cadrul legislativ pentru tranzacţionarea transparentă, nediscriminatorie şi în regim concurenţial a gazelor naturale.

OPCOM este filială a Transelectrica, societate deţinută majoritar de stat, în timp ce BRM este o bursă privată.

Totodată, potrivit unei scrisori transmise Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor de către Directoratul General pentru Energie (DG Energy) din cadrul Comisiei Europene, existenţa unei singure burse poate aduce beneficii în ceea ce priveşte funcţionarea pieţei, însă acest lucru trebuie corelat cu interesul de a avea concurenţă între platformele de tranzacţionare.

”Concentrarea tranzacţionării de gaze 100% pe OPCOM nu este recomandată, în condiţiile în care pe BRM există în prezent o mai mare lichiditate. Într-adevăr, concentrarea lichidităţii într-un singur loc poate avea efecte benefice asupra funcţionării pieţei, însă acest lucru trebuie să fie corelat cu interesul de a permite concurenţa între platformele de tranzacţionare, concurenţă care în sine ar putea contribui la îmbunătăţirea condiţiilor pentru a avea tranzacţii eficiente şi lichide. Acordarea acestor drepturi exclusive către OPCOM poate ridica probleme de concurenţă’”, se arată în scrisoarea transmisă de DG Energy pe data de 16 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *