Acasă » Petrol și Gaze » Rompetrol atacă la Curtea Constituțională suprataxa de solidaritate impusă petroliștilor

Rompetrol atacă la Curtea Constituțională suprataxa de solidaritate impusă petroliștilor

27 septembrie 2024
Petrol și Gaze
energynomics

Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KazMunayGas, a obținut la Curtea de Apel Constanța sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a ordonanței de urgență a Guvernului prin care, la finalul lui 2022, a fost impusă în România contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze naturale, cărbune și rafinare, în baza unui Regulament UE din toamna aceluiași an, demers demarat de Rompetrol în urmă cu câteva luni, conform Profit.ro. Compania contestase suprataxa mai întâi prin plângeri administrative, respinse de Fisc și Ministerul Finanțelor, după care, în primăvară, a depus acțiune în anulare în justiție, în contencios administrativ. În cadrul procesului, a fost solicitată și restituirea de către stat a sumei totale de aproape 580 milioane lei plătită de Rompetrol drept contribuție de solidaritate.

Rompetrol Rafinare a solicitat și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în privința suprataxei, însă instanța civilă românească i-a respins cererea ca inadmisibilă, cu posibilitate de recurs pentru companie. Astfel, Curtea Constituțională se va pronunța asupra constituționalității OUG nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie, aprobată cu completări prin Legea nr. 119/2023. Prin legea de aprobare a ordonanței a fost stabilit un regim special al contribuției de solidaritate, aplicat doar celor de la OMV Petrom. Anul trecut, banii încasați de stat din contribuția de solidaritate au fost utilizați inclusiv pentru plata de către ministerele Energiei și Muncii a compensațiilor cuvenite furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru diferențele dintre costurile de achiziție din piețele angro și prețurile finale plafonate facturate clienților prin lege. În 2023, încasările bugetare din această sursă s-au ridicat la peste 3 miliarde lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *