KMG International, prin subsidiara Rompetrol Bulgaria, a donat 10.000 de litri de combustibil pentru susținerea autorităților bulgare în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, a anunțat compania.
Donația este coordonată de Uniunea Națională a Municipiilor din Bulgaria, iar carburanții vor ajunge în peste 20 de localități din toată țara, printre care Varna, Burgas, Plovdiv, Ruse sau Stara Zagora.
„Grupul KMG International este implicat și sprijină autoritățile pentru a minimiza efectele pandemiei în toate țările afectate, unde este prezent brandul Rompetrol. Acum, când distanța socială a devenit o obligativitate, trebuie să rămânem împreună în solidaritate și să susținem toate eforturile publice, pentru a depăși situația generată de COVID-19”, a declarat Ivaylo Trendafilov, Directorul General al Rompetrol Bulgaria.
Stațiile de carburanți Rompetrol din Bulgaria continuă să funcționeze în conformitate cu măsurile de siguranță sporite la nivel național. În contextul evoluției rapide a răspândirii cu noul coronavirus, prioritatea principală a companiei este asigurarea protecției și siguranței angajaților și a familiilor acestora, precum și sprijinul necondiționat și măsuri preventive aplicate pentru toți asociații și clienții care utilizează produsele și serviciile Rompetrol.
Acțiunile deja implementate sunt corelate cu deciziile luate de autorități, iar Rompetrol Bulgaria respectă toate recomandările aflate în vigoare și va respecta toate măsurile care vor fi anunțate în ceea ce privește evoluția situației.