Acasă » Petrol și Gaze » Rompetrol: Creșteri trimestriale în două cifre a vânzărilor și rezultatului net

Rompetrol: Creșteri trimestriale în două cifre a vânzărilor și rezultatului net

18 mai 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Bogdan Tudorache

Rompetrol Rafinare, membră a Grupului KMG International, a înregistrat în primul trimestru din 2018 o cifră brută mai mare cu 50% atât în rafinare, cât și în petrochimie, în timp ce distribuția a consemnat un avans de 20% față de rezultatul înregistrat în perioada similară din 2017. Distribuția a reușit îmbunătățirea cu 31% a rezultatului operațional și cu 27% a profitului net în pofida scăderii vânzărilor și majorării accizelor față de anul anterior.

În pofida creșterii cifrei de afaceri cu 50%, petrochimia a anunțat o pierdere netă de 3,5 milioane dolari, însă rezultatul a crescut cu 51% față de pierderea trimestrială a anului trecut. Și în domeniul petrochimiei pierderea netă s-a micșorat la aproape 1,37 milioane de dolari, față de T1 2017, compania anunțând o îmbunătățire a rezultatului net de 80%.

AVANS DE 27% AL MATERIILOR PRIME PROCESATE

Compania a anunțat o creștere cu circa 27% a materiilor prime procesate în cele două rafinării – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, pe fondul continuării programelor de optimizare și îmbunătățire a costurilor de procesare, logistice și distribuție, conform unui comunicat remis energynomics.ro.

Rezultatele au fost influențate de volatilitatea și evoluția cotațiilor internaționale ale materiei prime și ale produselor petroliere, care s-au apreciat față de perioada similară din 2017 cu circa 25% în cazul țițeiului, respectiv 16% pentru benzina Euro 5 și 23% pentru motorina Euro 5. În același timp, rezultatul net consolidat obținut în T1 2018 a fost afectat de schimbarea politicii contabile la finele anului trecut, de la modelul de cost la modelul reevaluării, pentru grupa clădiri din cadrul imobilizărilor corporale. Astfel, cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare s-a ridicat în T1 2018 la peste 1,2 miliarde USD, în creștere cu 47% față de nivelul atins în T1 2017, rezultatul operational (EBITDA) fiind la nivelul celui din T1 2017.

Exporturile realizate în perioada ianuarie – martie de diviziile de rafinare şi petrochimie ale Rompetrol Rafinare s-au cifrat la 515 milioane USD, nivel dublu față de cel obținut în T1 2017. Compania este cel mai mare exportator de produse petroliere al României, exporturile în 2017 ridicându-se la 1,34 miliarde USD. Compania a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, cu un aport de peste 330 milioane USD în T1 2018. Valoarea contribuției la bugetul de stat a atins un nivel total de 13,7 miliarde USD în perioada 2007 – 2017.

Pentru acest an, Rompetrol Rafinare SA și-a propus atingerea unei cifre brute de afaceri de 3,78 miliarde USD, a unui rezultat operațional (EBITDA) de aproximativ 146 milioane USD și a unui profit net de 35,2 milioane USD. De asemenea, compania intenționează să realizeze în acest an investiții de circa 57 milioane USD (78% în rafinăria Petromidia Năvodari, 10% în rafinăria Vega Ploiești și 12% în cadrul diviziei de petrochimie de pe platforma Midia).

Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul român prin Ministerul Energiei (44,7%).

SEGMENTUL DE RAFINARE

Cifra de afaceri brută atinsă de segmentul de rafinare s-a ridicat la peste un miliard USD în T1 2018, în creștere cu 50% față de T1 2017, aceasta fiind influențată de creșterea volumului materiilor procesate/vândute și de volatilitatea cotațiilor internaționale ale produselor petroliere.

Petromidia Năvodari a prelucrat în primul trimestru al anului o cantitate de 1,52 milioane tone de materii prime (+27%) și a atins un grad de utilizare a capacității de rafinare de 98,5% (+25%). În același timp, rafinăria Vega Ploiești a înregistrat o creștere cu 26% a materiilor prime prelucrate, până la un nivel de peste 76.600 tone și un grad de utilizare de 93% (+19%).

Vega Ploiești este cea mai longevivă unitate de procesare din România, aceasta împlinind în acest an 113 ani de când s-a luat decizia înființării sale (martie 1905), a construcției propriu zise (mai 1905), dar și a punerii sale în funcțiune (decembrie 1905). Cu o capacitate iniţială de prelucrare de 200.000 tone ţiţei/an, rafinăria a intrat efectiv în producție în februarie 1906 când a livrat primul transport de produse petroliere.

În prezent, unitatea din Ploiești funcționează în sinergie cu rafinăria Petromidia – cea mai mare din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploiești materiile prime necesare obținerii unor produse speciale cu o valoare adăugată ridicată (bitum, solvenți, hexan, combustibili pentru încălzire).

Rezultatele financiare ale segmentului de rafinare au fost influențate pozitiv de condițiile de piață favorabile (marja de rafinare 44,5 USD/tonă), precum și de continuarea programelor începute în 2014 privind optimizarea proceselor de producție (creșterea ponderii produselor albe din totalul produselor finite) și a consumului de energie, dar și eficientizarea costurilor de operare.

Vânzările totale de carburanți s-au ridicat în primul trimestru la peste 1,16 milioane tone, în creștere cu 35% față de cantitatea comercializată în perioada similară din 2017. Evoluția a fost susținută de majorarea cu 78% a cantităților livrate atât către stațiile Rompetrol din Moldova, Bulgaria și Georgia, dar și către partenerii din regiunea Mării Negre.

Pentru acest an, Petromidia și-a propus să prelucreze o cantitate totală de 5,44 milioane tone de materii prime pe fondul unor lucrări specifice activităților de rafinare a țițeiului (decocsare, regenerare și înlocuire catalizatori), după ce aceasta a atins în 2017 un record de 5,66 milioane tone. În același timp, rafinăria Vega intenționează să atingă un nivel de 387 mii tone de materii prime procesate, în creștere cu circa 4% față de volumul înregistrat anul trecut.

SEGMENTUL DE PETROCHIMIE

Divizia de petrochimie a Rompetrol Rafinare a consemnat în T1 2018 o creștere cu peste 50% a cifrei brute de afaceri în comparație cu perioada similară din 2017, până la un nivel de 61,2 milioane USD.

În perioada ianuarie – martie, instalațiile de polipropilenă (PP) și polietilenă de joasă densitate (LDPE) au funcționat în regim continuu, volumul de materii prime prelucrate fiind de 59.000 tone (+30%). Materia primă pentru PP a fost și este asigurată integral de rafinăria Petromidia, în timp ce pentru LDPE aceasta este importată.

Compania și-a propus repornirea în perioada următoare a instalației de polietilenă de înaltă densitate, oprită timp de peste patru ani din cauza volatilității ridicate a cotațiilor la materia primă (etilena) și produse finite. În acest sens, s-au început în primul trimestru al anului procedurile de revizie și testare a instalației (verificare/modernizare echipamente, avizări, etc).

Pentru acest an, divizia de petrochimie și-a propus obținerea unei cantități de 205 mii tone de polimeri, din care circa 60% polietilene de joasă și înaltă densitate. În 2017, aceasta a produs 147 mii tone de polimeri.

Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă și polietilene din România, reușind constant să-și majoreze cota de piață și pe categoriile secundare de produse. Strategia sa de dezvoltare îi asigură o poziție competitivă pe piața internă dar și pe cea regională – zona Mării Negre și a Mării Mediterane, Europa Centrala și de Est.

SEGMENTUL DE DISTRIBUȚIE

Cifra de afaceri brută consolidată a segmentului de distribuție s-a ridicat la peste 600 milioane USD în T1 2018, în creștere cu 20% față de rezultatul înregistrat în perioada similară din 2017. În același timp, acesta a reușit îmbunătățirea cu 31% a rezultatului operațional și cu 27% a profitului net.

Pe fondul majorării taxelor aplicabile carburanților și în contextul economic general, cantitățile totale de carburanți comercializate pe plan intern in T1 au fost de 487 mii tone, în ușoară scădere față de volumul din primul trimestru al anului trecut.

La nivel international, cotațiile în USD ale carburanților s-au majorat în T1 cu aproximativ 16% pentru benzină și cu 23% în cazul motorinei. Aprecierea de aproximativ 11% a leului în față dolarului american a determinat ca impactul efectiv în moneda națională a celor 2 cotații să fie de aproximativ 4% pentru benzină și 10% pentru motorină. La acestea se adaugă și creșterea în 2017 a accizelor la carburanți (+32 bani/litru), acestea fiind majorate cu aproximativ 19% la benzină și 21% pentru motorină.

Rompetrol Downstream a continuat în primul trimestru al anului extinderea prezenței la nivel național dar și a programului de rebranding al stațiilor sale (GPL, Partener Rompetrol, Rompetrol Expres). În același timp, compania a implementat un nou model de business, alături de continuarea acțiunilor de reducere a costurilor. La finele lunii martie, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 818 puncte de comercializare carburanți (stații proprii, stații partener, stații mobile, baze interne de 9 si 20 metri cubi), în creștere cu 66 de unități față de martie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *