Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International, a finalizat recent dotarea primei benzinării Rompetrol cu panouri solare de mare capacitate, o premieră pentru România și regiunea Mării Negre, a anunțat compania.
“Este o idee pe care o analizăm de cel puțin 3 ani, dar care a devenit viabilă o dată cu evoluția tehnologică și ținând cont de factori precum suprafața necesară, costuri/investiții, randamente, eficiență și nu în ultimul rând, a legislației in domeniu. Este un proiect pilot, care ne va oferi toate informațiile necesare pentru o posibilă extindere a acestuia și la alte stații Rompetrol din România“, declară Vlad Rusnac, Chief Retail Officer al KMG International și Director General al Rompetrol Downstream.
Locația aleasă pentru implementarea acestui proiect a fost stația Rompetrol situată pe șoseaua de centură a Capitalei și în apropierea depozitului de carburanți din localitatea Mogoșoaia. În 2013, această stație a devenit laboratorul în mărime naturală a companiei, unde a fost dezvoltat și testat noul concept al stațiilor Rompetrol (ambianță, combinație culori, mod comunicare, etc). Conceptul lansat la finele lui 2013 definește în prezent rețelele de distribuție carburanți Rompetrol din România, Bulgaria, Republica Moldova și Georgia.
“Prin implementarea acestui proiect, ne așteptăm ca circa 42% din necesarul energetic al stației să fie asigurat din surse regenerabile, ceea ce ar genera și o reducere cu circa 30% a emisiilor de CO2. De exemplu, sistemul a produs în luna mai circa 4.600 KWh, cu o medie zilnică de 148 KWh – consumul unei combine frigorifice de clasa A+++ într-un an de zile” adaugă Rusnac.
Soluția tehnică adoptată pentru stația Mogoșoaia a vizat dotarea în principal cu o centrală electrică fotovoltaică (CEF) formată din 60 de panouri (suprafață totală panouri – 141,2 mp, suprafață teren dispunere panouri – 800 mp, putere totală panouri – 21 kWp), care a fost racordată la rețeaua electrică prin intermediul postului de transformare de medie tensiune al depozitului Rompetrol.
Cu o durată de viață de minim 25 de ani, centrala are o putere maximă de 20 KVA și este dimensionată astfel încât energia produsă fie consumată integral în stația de distribuție carburanți. În cazul în care consumul de energie electrică al stației va fi în unele momente mai mic decât media puterilor minime (stabilite în faza de proiectare/studiu), atunci există posibilitatea ca aceasta să fie folosită pentru depozitul Mogoșoaia sau să fie livrată în sistemul național.
Panouri fotovoltaice sunt prevăzute cu un sistem care le ghidează în mod continuu spre sursa de lumină, asigurând randamentul maxim și producând cu 44% mai multă energie în comparație cu un sistem static. De asemenea, acestea au funcții de dezghețare în timpul iernii și sistem încorporat pentru protecția împotriva vânturilor puternice.
În plus, sistemul cuprinde și 2 invertoare de ultimă generație, care au randament de circa 98% și dispozitive de protecție încorporate (protecție la scurtcircuit, protecție diferențială, monitorizare condiții izolație și protecție împotriva funcționării în regim insularizat).
Pe fondul condițiilor meteorologice severe din luna martie, Rompetrol Downstream a consemnat în primul trimestru al anului un volum total al vânzărilor de carburanți de circa 490.000 tone, nivel similar cu cel atins în perioada similara din 2017. Din această cantitate, circa 30% a fost comercializată prin stațiile Rompetrol, indicator în creștere cu 3% față de cel din perioada ianuarie – martie a anului trecut.
La finele lunii martie, segmentul de distribuție al companiei cuprindea 818 puncte de comercializare carburanți (stații proprii, stații partener, stații mobile, baze interne de 9 si 20 metri cubi), în creștere cu 66 de unități față de martie 2017.