Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Rompetrol modernizează 90 de benzinării cu 18 milioane de dolari

Rompetrol modernizează 90 de benzinării cu 18 milioane de dolari

28 iulie 2014
Consumatori
energynomics

Rompetrol Downstream, membră a KMG International, a modernizat în primele 7 luni din acest an 38 de stații de distribuție carburanți, prin înlocuirea elementelor de identitate vizuală cu noul logo Rompetrol, precum și lucrări exterioare. Până la sfârșitul anului, vor fi finalizate lucrările la alte 52 de benzinării, inclusiv modernizarea a 20 de magazine din cadrul stațiilor, o investiție totală estimată la peste 18 milioane de dolari, conform unui comunicat al companiei.

“Ne dorim ca prin îmbunătățirile pe care le aducem să continuăm modelul dinamic și inovator al companiei, de a identifica și oferi clienților servicii și produse variate, într-un ambient modern.

Rompetrol stationProdusele de calitate obținute în cadrul rafinăriei Petromidia vor fi distribuite în cadrul conceptului premium care va fi regăsit în întreaga rețea Rompetrol, precum și în 15 stații noi, în perioada următoare.” a declarat Cătălin Dumitru, vicepreședinte al KMG International.

Început în 2013, acest program de modernizare a întregii rețele de distribuțieconstă în înlocuirea cu noul logo Rompetrol a elementelor de reprezentare a companiei, precum și o reorganizare a spațiului interior care presupune o arhitectură modernă și utilizarea unor materiale și finisaje de calitate.

Stațiile alese pentru modernizare sunt cele poziționate pe rutele importante, precum și cele care oferă proximitate maximă clienților. Principalele orașe unde au fost modernizate aceste stații sunt București, Constanța, Brașov, Arad, Craiova, Bacău, Ploiești, precum și cele situate pe autostrada Soarelui, 4 stații LITRO, aflate la km 88 și 139.

În România, compania operează peste 750 puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

KMG International operează peste 1000 de puncte de distribuție a carburanților, sub mărcile Rompetrol și Dyneff, în România, Franța, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *