Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat în prima jumătate a anului o cifră de afaceri de 2,78 miliarde de dolari, în creștere cu 40% față de 1,96 miliarde de dolari în perioada de referință analizată pentru 2013, arată un raport al companiei. Totodată, pierderile s-au diminuat de la 78,4 milioane de dolari în primele șase luni ale anului trecut la 46,9 milioane de dolari.
Rezultatul operațional (EBITDA) a crescut în primul semestru la 25,5 milioane de dolari faţă de un indicator negativ de 8,2 milioane de dolari în perioada similară din 2013. Indicatorii financiari au fost susţinuţi în principal de rezultatele operaţionale pozitive în ceea ce privește cantitatea de țiței procesată, vânzările de carburanţi pe piaţa internă şi la export, dar şi de reducerea costurilor de procesare prin creşterea eficienței energetice si menţinerea disponibilității mecanico-operaționale.
Deși rezultatul net a fost influențat negativ de mediul economic local, evoluţia cotaţiilor internaţionale atât la produse finite cât şi la materie primă au fost constante şi nu au înregistrat decalaje majore în primul semestru din 2014 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Nivel record la procesare de țiței; vânzările cresc, profitul întârzie să apară
Rompetrol Rafinare, prin rafinăriile Petromidia (inclusiv activitatea petrochimică) și Vega, a prelucrat peste 2,4 milioane de tone de materie primă în primul semestru din 2014, cu 46% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Rafinăria Petromidia a funcționat la capacitatea maximă de 14.000 de tone/zi, depășind nivelul record de cantitate procesată cu 7% în luna mai 2014, când a prelucrat peste 465.000 de tone de materie primă, cel mai mare nivel atins de la punerea sa în funcțiune în 1979.
Exporturile Rompetrol Rafinare au atins în prima jumatate a anului un nivel de peste 1 miliard de dolari. În 2013, valoarea carburanţilor livraţi pe plan extern, atât către subsidiarele KMG International din Moldova, Georgia, Bulgaria, Ucraina, cât şi către alţi parteneri tradiţionali din regiunea Mării Negre, s-a ridicat la 1,7 miliarde de dolari, estimările pentru acest an vizând o creştere de peste 20% a exporturilor.
Rompetrol Rafinare a contribuit și la bugetul de stat cu 779 milioane de dolari în primul semestru din 2014, dintre care 460 milioane de dolari între aprilie și iunie. Aportul companiei la bugetul de stat în 2013 a fost de peste 1,4 miliarde de dolari.
Cu peste 5 milioane de tone/an, compania reprezintă 43% din capacitatea de rafinare a României, iar investițiile totale realizate de KMG International și KazMunayGas in perioada 2007-2013 pe platforma Petromidia se ridică la peste 1,3 miliarde de dolari.
În primul semestru din acest an, compania a vândut 767.000 de tone de carburanți pe piața internă (creștere de 24% comparativ cu semestrul întâi din 2013) și a exportat peste 1 milion de tone de carburanți, cu 75% mai mult. De asemenea. o creștere de 26% a fost înregistrată pentru vânzările de produse petrochimice.
Producția de motorină și combustibil de avion a crescut semnificativ în primele șase luni, cu aproape 60% comparativ cu perioada similară din 2013, la 1,22 milioane de tone. La șase luni, producția de benzină a crescut cu 33% și a însumat 657.000 de tone.
Începand cu 1 ianuarie 2014, activitatea petrochimică a fost preluată de Rompetrol Rafinare, producția de polimeri a fost mai mare cu 20% în trimestrul II din 2014 față de aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția producției, dar și a vânzărilor de produse petrochimice au influențat pozitiv rezultatele operaționale ale companiei.
Compania a dezvoltat două noi sortimente de polipropilenă utilizate pentru ambalajele alimentare și pentru ambalajele speciale. De asemenea, compania intenționează să dezvolte un produs nou dedicat domeniului agricol, care să asigure protecția împotriva razelor ultraviolete.
În distribuție s-au făcut afaceri de 1,5 miliarde de dolari
Segmentul de distribuţie cuprinde rezultatele subsidiarelor Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas. În primele șase luni ale anului, segmentul de distribuție a Rompetrol Rafinare a consemnat o cifră de afaceri de aproximativ 1,5 miliarde de dolari, în creștere cu 28% faţă de primele șase luni din 2013. De asemenea, acesta și-a majorat rezultatul net până la un nivel de 6,9 milioane de dolari.
Vânzările totale de carburanți prin Rompetrol Downstream, divizia de retail a KMG International în România, s-au majorat în S1 2014 cu 18%, de la 743.000 de tone la 881.000 de tone. Pe fondul introducerii noii accize de la 1 aprilie, vânzările au înregistrat între aprilie și iuni un recul semnificativ pe segmental de retail, dar s-au menținut pe un trend ascendent față de trimestrul doi din 2013, fiind cu 12% mai mari.
Rezultatele obținute în prima jumătate a acestui an au fost susținute în principal de programul de optimizare a costurilor, dar și de creștere a cantităților livrate en-gros, pe fondul consolidării parteneriatelor comerciale, dar și prin atragerea de noi clienți, atât direct cât și prin sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP).
Rompetrol Downstream a modernizat în perioada ianuarie – iulie 38 de stații de distribuție carburanți, iar până la sfârșitul anului compania și-a propus finalizarea lucrărilor la alte 52 de benzinării și 20 de magazine din cadrul acestora. Investiția totală estimată se ridică la peste 18 milioane de dolari.
În România, compania operează peste 744 puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău. La acestea se adaugă și gestionarea a 6 depozite directe (Arad, Craiova, Mogoșoaia, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei şi Zărnești) și unul indirect în incinta rafinăriei Petromidia.