Acasă » Petrol și Gaze » ROPEPCA avertizează cu privire la riscurile apărute odată cu OUG 27/2020

ROPEPCA avertizează cu privire la riscurile apărute odată cu OUG 27/2020

energynomics

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) semnalează faptul că modificările aduse Legii Petrolului nr. 238/2004 prin OUG nr. 27/2020, adoptată în luna februarie, pun în pericol investițiile viitoare prin diminuarea încrederii investitorilor. OUG 27/2020 a fost adoptată pentru a permite intervenția statului în procedurile de schimbare a titularilor de acorduri petroliere.

“Modificările introduse au potențialul de a limita investițiile în această perioadă de criză și incertitudine, și chiar și ulterior”, explică ROPEPCA într-un comunicat de presă. “Astfel, efectul negativ va fi resimțit și asupra locurilor de muncă din industrie, asupra sectorului de servicii petroliere adiacente și va reduce veniturile la bugetul de stat, ceea ce va duce la serioase impedimente în relansarea economiei în perioada ulterioară stării de urgență”, explică Asociația.

1. Statul poate refuza acordarea de noi acorduri petroliere companiilor din afara Uniunii Europene, din motive de securitate națională

Aceasta va reduce încrederea investitorilor internaționali și va limita concurența pentru noi acorduri și proiecte în România, consideră ROPEPCA. “În lipsa unei proceduri transparente și stabile pentru revizuirea ofertelor de concesionare depuse de companiile non-UE, investitorii pot găsi cadrul de reglementare ca fiind insuficient de atrăgător sau de predictibil pentru asigurarea finanțării proiectelor.”

2. Acordurile petroliere existente pot fi reziliate unilateral de Guvern, la propunerea ANRM

În lipsa unei scheme de despăgubire adecvate, rezilierea acordurilor petroliere în curs de desfășurare din motive de securitate națională constituie o încălcare a regulilor obligatorii ale oricărui contract, precum și o încălcare a BIT-urilor existente. O astfel de prevedere introduce un risc semnificativ pentru investiții și expune statul la riscuri de litigii, cu impact economic ridicat și efecte pe termen lung asupra dezvoltării industriei de explorare și producție petrolieră.

3. Transferurile de acorduri petroliere și schimbarea controlului asupra unui titular de acord petrolier sunt supuse aprobării Guvernului, la propunerea autorității competente

Apar astfel impedimente procedurale suplimentare în modul în care multe companii atrag fonduri și gestionează riscurile geologice pentru proiecte, ceea ce va duce la mai puține investiții și va afecta negativ o economie românească deja pusă la încercare.

De asemenea, aprobarea obligatorie a Guvernului pentru transferurile de acorduri petroliere, la propunerea ANRM, fără termene clare, va face procesul de transfer lent și incert, descurajând investițiile și conducând investitorii către alte țări unde riscurile sunt mai mici. Prevederea creează un proces de aprobare cu două niveluri (ANRM/Guvern), fără termene și proceduri clare, făcând condițiile de transfer din România împovărătoare, în comparație cu alte țări din UE. Acest aspect va avea efecte negative asupra economiei românești și a locurilor de muncă din industrie.

DESCARCĂ INFORGRAFIA Riscurile majore ale OUG 27/2020

Ordonanța 20/2020 impune un control crescut al statului asupra tranzacțiilor de petrol și gaze din motive de securitate națională și a fost introdusă în contextul în care ExxonMobil a anunțat că intenționează să se retragă din parteneriatul cu OMV Petrom pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră. Reprezentanții Guvernului au invocat informații potrivit cărora companii rusești ar fi interesate de preluarea participației ExxonMobil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *