Președintele rus Vladimir Putin a lansat luni oficial aprovizionarea cu gaze naturale către China prin conducta Power of Siberia, fapt ce va duce la majorarea schimburilor comerciale dintre cele două țări la 200 de miliarde de dolari până în 2024, potrivit Reuters.
Conducta a fost lansată în cadrul unei videoconferințe la care au participat atât Putin, cât și președintele Chinei, Xi Jinping.
Power of Siberia este primul dintre cele trei proiecte ambițioase destinate să cimenteze rolul Moscovei ca exportator de gaz.
De asemenea, Rusia intenționează să lanseze în curând alte două conducte de gaz care vor crește furnizarea de gaze către restul Europei, ocolind Ucraina.