Rusia va permite rafinăriilor să continue încă o lună exporturile de benzină deoarece piața internă rămâne bine aprovizionată, transmite Bloomberg.
Guvernul a prelungit permisele acordate rafinăriilor până în 31 iulie, conform unui decret publicat sâmbătă. Precedentul decret urma să expire în 30 iunie.
„Adoptarea timpurie a reglementărilor de export şi-a dovedit eficiența şi a permis saturarea pieței interne. În prezent, stocurile interne de combustibili sunt suficiente şi cererea internă este îndeplinită în totalitate”, se arată într-un comunicat al ministrului Energiei, Sergei Tsivilev, potrivit Agerpres.
De la 1 martie, autoritățile de la Moscova au interzis exporturile de benzină, pentru o perioadă de şase luni, pentru a asigura aprovizionarea pieței interne şi a preveni creşterea prețurilor. De asemenea, decizia are legătură cu atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, care au dus la scăderea producției de benzină, înaintea lucrărilor de mentenanță din primăvară.
Acest embargou nu se aplică țărilor din Uniunea Economică Euroasiatică, care include şi Kazahstanul, precum şi altor țări, cum este Mongolia, cu care Rusia are un acord interguvernamental privind livrările de carburanți.
În februarie, înaintea introducerii interdicției, Rusia exporta zilnic aproximativ 141.000 barili de benzină, sau aproape 14% din producția sa totală de combustibil, conform datelor consultate de Bloomberg.