Acasă » Petrol și Gaze » Rușii se grăbesc să termine Turkish Stream

Rușii se grăbesc să termine Turkish Stream

8 noiembrie 2016
Petrol și Gaze
energynomics

Gazprom a anunțat că intenționează să cheltuiască anul acesta peste 595 de milioane de dolari pentru extinderea sistemului de conducte prin care se vor livra gaze naturale către Turkish Stream și pentru implementarea proiectului, transmite Tass.

Programul revizuit de investiții al Gazprom arată că vor fi alocați 228 de milioane de dolari pentru extinderea sistemului de conducte și 368 de milioane de dolari pentru implementarea proiectului Turkish Stream, conform Agerpres.

În octombrie, Rusia și Turcia au semnat un acord bilateral pentru construcția conductei submarine Turkish Stream, care va transporta gaze naturale rusești în sud-estul Europei. Acordul prevede amplasarea a două conducte pe fundul Mării Negre, iar fiecare din cele două linii va avea capacitatea de a transporta 15,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an.

Conducerea Gazprom aprobase în octombrie majorarea programului de investiții cu 172 de milioane de dolari, până la 13,3 miliarde de dolari.

În luna august a acestui an, președintele Turciei, Tayyip Erdogan, și liderul rus Vladimir Putin s-au întâlnit la Sankt Petersburg și au decis ca proiectul Turkish Stream să fie reluat, urmând să fie înființat un grup de lucru și să fie stabilit parcursul conductei.

Turkish Stream face parte din planurile Rusiei de a ocoli Ucraina, principala conductă de tranzit pentru livrările de gaze naturale rusești destinate Europei. Mai multe dispute între Kiev și Moscova au condus la suspendarea livrărilor de gaze naturale rusești destinate Europei via Ucraina.

În luna decembrie 2014, Rusia a anunțat că renunță la proiectul gazoductului „South Stream”, care urma să treacă prin Bulgaria, Serbia și Ungaria, în favoarea proiectului „Turkish Stream”, care prevede construcția unei conducte de gaze din Rusia până în Turcia via Marea Neagră. În luna decembrie 2015, după ce un avion militar rus a fost doborât de armata turcă, Rusia a suspendat lucrările Turkish Stream.

În luna august a acestui an, președintele Turciei, Tayyip Erdogan, și liderul rus Vladimir Putin s-au întâlnit la Sankt Petersburg și au decis ca proiectul Turkish Stream să fie reluat, urmând să fie înființat un grup de lucru și să fie stabilit parcursul conductei.

Costul proiectului este estimat la 11,4 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *