Acasă » Regenerabile » RWEA: Energia eoliană offshore are nevoie de un cadru de dezvoltare ambițios și pragmatic

RWEA: Energia eoliană offshore are nevoie de un cadru de dezvoltare ambițios și pragmatic

26 august 2020
Eolian
energynomics

Energia eoliană, atât onshore, cât și offshore, reprezintă unul din fundamentele prin care Europa și statele sale membre vor implementa Green Deal-ul (Pactul Ecologic European), oferind societății un viitor neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. În aceste momente, în care procesul de tranziție energetică se suprapune cu planurile de redresare economică post-coronavirus, valorificarea eficientă a resurselor regenerabile semnificative disponibile la nivelul întregului continent este posibilă doar cu ajutorul unui grad ridicat de implicare și know-how, pe care RWEA – Asociația Română pentru Energie Eoliană și companiile sale membre sunt pregătite să le aducă la nivel național.

Potrivit Comisiei Europene, Europa are nevoie de capacități eoliene offshore între 230 și 450 GW până în 2050, acestea urmând să asigure până la 30% din necesarul de energie electrică la nivel continental. Europa este deja liderul mondial în ceea ce privește tehnologia eoliană offshore, aceasta generând investiții anuale de aproximativ 10 miliarde de Euro în ultima perioadă, mai mult decât în cazul oricărei alte tehnologii regenerabile, creând în același timp zeci de mii de noi locuri de muncă de înaltă specializare, iar o parte din acest potențial tehnic și economic poate fi extins la nivel național.

În timp ce România este liderul Sud-Estului Europei în ceea ce privește dezvoltările onshore până în momentul de față, cu o capacitate instalată de 3 GW, ce urmează a fi dublată în următorii 10 ani conform Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice 2021 – 2030 transmis oficial către Comisia Europeană, există puține informații legate de potențialul offshore al coastei Mării Negre. În acest sens, recentul interes pentru valorificarea acestuia manifestat de către investitori, autoritățile române și europene, precum si companii din domeniul energetic este salutar și poate reprezenta imboldul necesar dezvoltării unui nou domeniu al sectorului energetic, cel al energiei eoliene offshore.

Pentru a avea șansa de a se dezvolta sănătos și a deveni unul dintre pilonii planului de redresare economică a României, noul domeniu al energiei eoliene offshore are nevoie de un cadru de dezvoltare ambițios și pragmatic, care să maximizeze oportunitățile industriale, comerciale și de dezvoltare socială pe care un astfel de domeniu de pionierat poate să le ofere unei societăți și economii în plin proces de aliniere cu ritmul de dezvoltare al vestului Europei.

Un prim document ce va stabili acest cadru la nivel european este Strategia UE asupra Energiei Regenerabile Offshore, aflat în momentul de față în proces de consultare și care urmează a fi finalizat în această toamnă.

Pentru a deveni realitate, este nevoie de un cadru de reglementare care:

  • să încurajeze definirea unui pipeline ambițios de proiecte și al unui calendar de licitații, precedate de investigarea celor mai avantajoase zone de dezvoltare din punct de vedere al resursei, ceea ce va conduce la prețuri competitive prin minimizarea riscurilor de dezvoltare;
  • să ofere previzibilitate și stabilitate a veniturilor printr-un mecanism de Contracte pentru Diferență (two-sided CfD), permițând investiții cu un cost al capitalului mai mic, care vor conduce la un cost al energiei mai mic plătit de consumatori;
  • să încurajeze finanțarea infrastructurii, având in vedere că energia eoliană offshore face parte dintr-o politică energetică și industrială ce trebuie abordată la nivel holistic pentru a crea valoare la nivelul întregii economii. În acest sens, este esențială dezvoltarea infrastructurii de transport și distribuție a energiei, evidențierea rolului central al porturilor existente (de exemplu Portul Constanța) și identificarea și încurajarea potențialelor sinergii cu alte sectoare, conform Strategiei pentru Integrarea Sistemelor Energetice, respectiv a Strategiei pentru Hidrogen.

Includerea zonei offshore a Mării Negre în Strategia UE pentru Energia Regenerabilă Offshore este primordială pentru dezvoltarea ulterioară a domeniului energiei eoliene offshore la nivel național, iar RWEA – Asociația Româna pentru Energie Eoliană este implicată activ în susținerea acestui deziderat, considerând că România nu își permite să ignore acest nou mod de generare al energiei curate, ieftine și care are potențialul de a crea un întreg lanț valoric localizat la nivel național, țară noastră având toate avantajele necesare pentru a fi un campion al acestui domeniu în Europa, unul dintre acestea fiind fondurile semnificative pe care România le are la dispoziție pentru investiții în domeniul energetic în următoarea perioadă.

RWEA consideră că energia eoliană offshore reprezintă o provocare formidabilă pentru o nouă generație și în același timp o oportunitate remarcabilă pentru România și invită toate părțile interesate de acest domeniu să i se alăture în procesul de dezvoltare a acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *