După pierderile de 50 de milioane de lei din primul trimestru al anului, grupul Electrica acuză în continuare scumpirile electricităţii pe pieţele spot şi consemnează un profit net de numai 8 milioane de lei, în primul semestru, cu 328 de milioane de lei (-97,6%) mai mic decât în prima parte a lui 2016.
Scăderea a fost generată de condiţiile semnificativ adverse din primul trimestru şi de o îmbunătăţire foarte lentă a acestora în trimestrul al doilea al anului 2017, este precizat în raportul pentru investitori transmis de Electrica. „În perioada ianuarie-martie 2017, a fost înregistrată o creştere substanțială a preţului de achiziţie a energiei, respectiv cu 78% pe Piaţa Zilei Următoare şi cu aproximativ 38% pe Piaţa de Echilibrare, față de perioada similară a anului precedent. În perioada aprilie-iunie 2017, prețul mediu de achiziţie a energiei s-a menţinut la un nivel cu aproximativ 30% mai mare, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent”.
Costul cu achiziția de energie electrică a crescut cu 200 milioane lei (+15%), la 1,53 miliarde de lei, în semestrul I 2017, faţă de 1,33 miliarde de lei în S1 2016.
În comunicatul transmis către investitori, directorul general al grupului Electrica Cătălin Stancu apreciază că „a devenit stringentă nevoia de a îmbunătăți funcționarea cadrului de desfăşurare existent al pieței de energie, pentru prevenirea unor eventuale situații similare”.
La jumătatea lunii iulie, Cătălin Stancu aprecia că ANRE și Consiliul Concurenței ar trebui să analizeze oportunitatea de a lua măsuri de plafonare a preţurilor, pe termen scurt, până la clarificarea situației din piață. „Din punctul meu de vedere, pentru noi, Electrica, situația este extrem de serioasă. Acum, întrebarea este cât de serioasă e pentru toată lumea. Dacă toată lumea pe partea industriei spune, da, e serioasă, și dacă și cei din industriile care depind de costul energiei spun că e serioasă, cred că se strâng elemente [pentru a fi aplicată o asemenea măsură administrativă]” spunea Cătălin Stancu pe 13 iulie, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, sectorul de distribuţie se aproprie din nou de niveluri normale ale profitabilităţii, mai spune compania: „veniturile s-au mărit cu 4%, ca rezultat al creşterii tot de 4% a cantităţilor distribuite, atenuând efectul negativ al scăderii tarifelor de distribuţie”.
În S1 2017, grupul Electrica a distribuit aproximativ 9 TWh (în creștere cu 4% față de S1 2016) către un număr de aproximativ 3,69 milioane de utilizatori. Electrica Furnizare este lider pe piața reglementată, cu o cotă de 39,62%, în timp ce pe piaţa concurențială deţine o cotă de 12,77% în 2017, conform raportului ANRE din martie 2017.
Pe 10 august, Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat planul de reorganizare din aria de activitate a distribuţie pentru implementarea unui model „bazat pe procese reproiectate cu accent pe eficientizarea şi calitatea serviciilor oferite clienţilor”. Vor fi internalizate anumite activităţi din Electrica Serv, pentru realizarea planului de investiţii foarte ambiţios de anul viitor (investiţii de capital de 863 milioane de lei). Va fi introdus un nou concept de remunerare bazat pe performanţă și un concept pentru programul de reducere şi control al costurilor, precizează oficialii Electrica.