Transelectrica a raportat venituri în creştere în prima jumătate a anului, pe fondul creşterii volumelor de electricitate transportate (+4%), la 1,73 miliarde de lei. Profitul net a fost însă puternic afectat (-30,6%) de reducerea tarifelor de reglementate aplicabile de la 1 iulie 2016: -10,8% pentru tariful de transport şi -7.9% pentru tariful de servicii tehnologice.
Ca urmare, veniturile din tariful de transport au scăzut cu 40 de milioane de lei, la 511 milioane de lei, iar per total veniturile din activităţile cu profit permis au scăzut cu 33 de milioane de lei, faţă de primul semestru din 2016.
Totodată, costurile aferente acestor operaţiuni au crescut cu 23 de milioane faţă de semestrul de referinţă. Chiar în condiţiile în care consumul propriu tehnologic (CPT) s-a redus faţă de primul semestru din 2016 (2,18%, faţă de 2,45%), creşterea puternică a preţurilor pe piaţa spot (PZU – 66,5%) şi pe piaţa de echilibrare (PE – 50,2%) la un consum propriu tehnologic mai scump cu 11 milioane de lei.
EBITDA (profitul operațional înainte de dobânzi, impozit pe profit și amortizare) din activități cu profit permis a scăzut cu 16,94%, pe fondul reducerii tarifelor (de la 1 iulie 2016), al creşterii costurilor cu CPT şi al provizioanelor pentru încasări incerte (din piaţa de echilibrare), sumarizează Raportul pentru Investitori pus la dispoziţie de companie.
În ceea ce priveşte investiţiile, Transelectrica anunţă semnarea a noi contracte în valoare cumulată de 132 de milioane de lei, în primul semestru, faţă de 119 milioane de lei în T1 2017 şi 182 de milioane de lei pe întreg parcursul anului 2016. Cheltuielile de investiţii s-au plasat la 82 de milioane de lei (faţă de 31 de milioane de lei în T1 2017), în vreme ce investiţiile finalizate în primul semestru din 2017 au totalizat 38 de milioane de lei, la circa 40% din totalul investiţiilor finalizate în 2016.