Guvernul este obligat să pună în aplicare o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), potrivit căreia trebuie să vândă salariaților companiei acțiuni ale OMV Petrom, până în limita de 8% din capitalul social, la același preț din momentul privatizării. Legislația nu e clară cu privire la cine sunt beneficiarii (foștii sau actualii salariați) și care este cu exactitate procentul de acțiuni, reiese din declarațiile lui Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea.
„Dacă va exista o astfel de tranzacţie, Guvernul va vinde până la 8% din acţiunile sale la preţul care era în momentul privatizării. Însă legea nu este clară în privinţa procentului: poate fi 8% sau 0,1%. Nu se ştie nici dacă este vorba de angajaţii de la momentul privatizării sau actualii angajaţi. Este un coşmar. Dacă se va întâmpla, vor fi ani de litigii, pentru că unii se vor simţi înşelaţi”, a spus oficialul Fondului, potrivit Agerpres.
El nu crede, însă, că Guvernul va lua o astfel de măsură. „Sincer? Să văd Guvernul vânzând pachetul de acţiuni la nivelul acela de preţ? Aş fi surprins. Nu este ceva ce credem că se va întâmpla pe termen scurt”, a completat Meyer.
Decizia Înaltei Curți a fost luată pe 8 mai 2019, însă nu a fost comunicată public până acum. Șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu a spus luni, fără să ofere prea multe amănunte, că problema vânzării acestor acțiuni va fi discutată în ședința următoare a Coaliției PSD- ALDE.