Asociația Environ și Institutul Independent pentru Probleme de Mediu din Germania au derulat între octombrie 2015 – aprilie 2016 prima etapă a celui mai mare proiect educațional la nivel european, „50/50 -Creșterea eficienței energetice în unitățile de învățământ”, arată un comunicat emis de cele două organizații. Ca urmare a aplicării câtorva metode de economisire a energiei aplicate în cele șase școli s-a observat o scădere de aproape 10% a consumului energetic, spun inițiatorii proiectului.
“Acest proiect reunește într-un mod exemplar aspecte ecologice, economice și sociale. Oferă de asemenea o privie amănunțită asupra procesului de producere și utilizare a energiei, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere ecologic. Astfel se relevă faptul că ecologia și economia nu se află în contradicție, ci se influețează reciproc într-un mod pozitiv. Aspectul social este evidențiat în special prin tematizarea utilizării eficiente și econome a energiei, comportamentul de consum și transpunerea acestora in comunitate. Un alt aspect pozitiv este faptul că elevii ajung să își cunoască școala dintr-o nouă perspectivă și să relaționeze mult mai puternic cu aceasta și cu mediul lor”, a declarat Andrei Orban, Președinte al asociației Environ, citat în comunicat.
Programul pilot s-a derulat în șase unități de învățământ: patru din București, una din Brașov și una din Techirghiol. Proiectul reprezintă o continuare a inițiativelor germano – române începute în 2014 legate de creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor României referitoare la schimbările climatice
„Scopul demersului este acela de a produce o schimbare de mentalitate prin implicarea directă a elevilor și a cadrelor didactice în aplicarea unui set de măsuri practice având ca scop creșterea eficienței energetice a unităților de învățământ, contribuția la reducerea amprentei de carbon și încurajarea unui comportament responsabil față de mediu la nivel personal”, informează cele două organizații.
Munca de educare din cadrul proiectului se concentrează asupra percepțiilor și asupra legăturilor dintre comportamentul personal, mediul înconjurător și climă. Proiectul unește teme și domenii diferite, în principal despre energie, dar sunt abordate și teme legate de legislația internațională în domeniul climei și sustenabilitate.