Acasă » Petrol și Gaze » Saxo: Țițeiul, foarte aproape de pragul de 80 de dolari pe baril

Saxo: Țițeiul, foarte aproape de pragul de 80 de dolari pe baril

4 septembrie 2018
Macroeconomie
energynomics

Sectorul mărfurilor a înregistrat, pentru a treia lună consecutiv, pierderi în august, din cauza războiului comercial și a problemelor din țările emergente. Țițeiul a crescut, pe de altă parte, datorită semnelor privind diminuarea producției din Iran, ca răspuns la sancțiunile americane, susține Ole Hansen, director Strategie Mărfuri, Saxo Bank. Aceste evoluții, cu suișuri și coborâșuri, pot fi legate în mod direct de deciziile luate în ultimele luni de administrația SUA și Rezerva Federală.

O economie americană puternică a crescut șansele ca Fed să înăsprească politicile fiscale, ceea ce a generat o anumită presiune pe țările emergente care se luptă cu un nivel crescut al datoriei lor externe în dolari. Avem, apoi, războiul în derulare între China și SUA, despre care președintele Trump a spus că s-ar putea să escaladeze în septembrie, pentru că are în vedere impunerea de taxe adiționale unor bunuri chinezești în valoare de 200 de miliarde de dolari. Prin urmare, piața ridică întrebări referitoare la creșterea globală și, odată cu asta, cu privire la cererea de mărfuri cheie în 2019.

Asta e o sursă semnificativă de griji pentru China, o țară dominantă când vine vorba de cererea de metale industriale. Ca răspuns la tarifele americane, Beijingul a permis monedei chinezești să scadă, adăugând presiuni suplimentare pe prețurile mărfurilor, în special pe aur și cupru.

Luna august a fost o lună bună pentru energie, cu câteva excepții. Petrolul a recuperat după vânzările de la mijlocul lunii (august), care au fost provocate de narativul tensiunilor comerciale sino-americane.

Țițeiul va oscila în marja USD 70 – USD 80/baril.

După atingerea unor poziții record, de aproape 1,1 miliarde de barili în martie, fondurile de hedging au redus cu aproape …40% acest volum, ajungând la un minim pe ultimele 11 luni. Urmărind graficul, vedem cum piața rămâne în creștere (bullish), deși cu mai puțin elan decât la începutul anului. Crescând peste pragul de USD 75/baril, petrolul testează acum prețul de USD 78.50, sau poate chiar USD 80/baril.

Aurul se tranzacționează din nou peste USD 1.200/uncia, continuând să recupereze după șocul de la mijlocul lunii august. Recuperarea nu a fost suficientă pentru a scăpa metalul prețios de cea de-a 5-a lună consecutivă de pierderi. Această slăbire în preț se datorează, în mare parte, unui dolar mai puternic. Dar avem și lipsa de dorință de diversificare a portofoliilor, deoarece acțiunile de la bursa americană cresc continuu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *