Profitul operaţional al CEZ în România a scăzut cu 25% în primul semestru, fiind de 2,1 miliarde de coroane cehești (76,5 milioane de euro). În perioada de referință analizată pentru anul trecut, profitul operațional a fost de 2,8 miliarde coroane ceheşti. Compania pune rezultatul pe seama diminuării schemei de susținere a energiei regenerabile prin certificate verzi.
Pe segmentul de producţie şi trading, profitul EBITDA a scăzut și el de peste două ori, de la 1,9 miliarde de coroane în prima jumătate a anului trecut la 800 milioane de coroane (29,1 milioane de euro), scrie Mediafax.
Potrivit agenției de presă, CEZ a calculat că suspendarea alocării unei părți din certificatele verzi pentru parcul eolian Fântânele Vest, cel mai mare parc eolian de uscat din Europa, s-a tradus într-un impact negativ de 900 milioane de coroane (32,8 milioane de euro). Mai mult, prețurile mici pentru certificatele tranzacționate au scăzut cu alte 200 milioane de coroane (7,3 milioane de euro), se arată într-un raport al grupului ceh citat de Mediafax.
Certificatele verzi s-au tranzacționat și la 130 de lei, în picaj de la 200 de lei, după ce Guvernul a dublat suspendările și reducerile pentru producători cu reducerile cotei obligatorii de achiziție pentru consumatori. Certificatele în exces au condus la scăderea prețului la minimul permis de lege, notează CEZ.
Compania a produs și mai puțină electricitate, 0,597 TWh, cu 13% mai puțin decât în primul semestru din anul trecut. Pentru acest an, CEZ crede că va produce 1,2 TWh, cu 4% mai puțin decât producția de anul trecut.
Pe distribuţie şi vânzare, profitul operaţional al CEZ a crescut cu peste 40%, de la circa 900 milioane de coroane în primul semestru de anul trecut la 1,3 miliarde de coroane (47,37 milioane de euro) în primele şase luni din 2014, se mai arată în raport.
Firma a recuperat datoriile de la CFR, dar taxa pe construcții speciale a reprezentat un impact negativ de 3,6 milioane de euro în primul semestru.
Potrivit raportului, citat de Mediafax, CEZ contabilizează în primul semestru și un provizion de 2,1 miliarde de coroane (76,5 milioane de euro) pentru deprecierea de proprietăţi, facilităţi de producţie şi echipamente la parcurile eoliene din România. Acest provizion a fost determinat în principal de taxa pe construcţii speciale şi de scăderea preţului certificatelor verzi.
La nivel de grup, profitul EBITDA a scăzut cu 19% în primul semestru, la 40 miliarde de coroane (1,46 miliarde de euro), pe un declin al veniturilor cu 10%, la 102 miliarde de coroane (3,7 miliarde de euro), în timp ce profitul net a coborât cu 40%, la 17,2 miliarde de coroane (627 milioane de euro).
(Sumele în euro au fost calculate la cursul mediu de 27,444 coroane pentru 1 euro în primul semestru, conform datelor băncii centrale din Cehia)