Acasă » Interes general » Scandal masiv de corupție în SUA – politicieni arestați pentru că au salvat „contra șpagă” centrale nucleare și pe cărbune

Scandal masiv de corupție în SUA – politicieni arestați pentru că au salvat „contra șpagă” centrale nucleare și pe cărbune

23 iulie 2020
Interes general
energynomics

Unul din cei mai puternici politicieni republicani din statul american Ohio, președintele Camerei statale a Reprezentanților Larry Householder, a fost arestat de către FBI și pus sub acuzare pentru că ar fi fost „creierul” unui grup infracțional care ar fi primit „șpăgi” în sumă totală de peste 60 milioane dolari pentru a susține și a asigura adoptarea unei legi prin care consumatorilor casnici de energie din Ohio li s-a impus să plătească pe facturile lor lunare subvenții destinate salvării de la faliment a două centrale nucleare și a mai multor centrale pe cărbune deținute de un gigant local al utilităților listat la bursă, conform Profit.ro.

„Este vorba, probabil, despre cea mai amplă schemă de luare de mită și spălare de bani derulată vreodată împotriva cetățenilor statului Ohio”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă procurorul federal al districtului de sud al Ohio, David M. DeVillers, citat de The New York Times. Alături de Householder a mai fost arestat și un fost șef al filialei din Ohio a Partidului Republican, Matt Borges, apropiat al fostului guvernator John Kasich, precum și un număr de 3 strategi, consultanți și lobbyști care lucraseră pentru Householder.

Potrivit anchetatorilor, compania energetică FirstEnergy, redenumită Energy Harbor după ce a parcurs cu succes o procedură de insolvență și reorganizare care a debutat în 2018, a finanțat cu 38 milioane dolari un ONG care a utilizat banii pentru a plăti costurile campaniilor electorale ale unui număr de 21 de candidați republicani la alegerile parlamentare statale din Ohio din 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *