Preţul gazelor din Ucraina ar putea creşte de patru ori până la sfârşitul anului din moment ce firma de hidrocarburi Naftogaz, deținută de stat, se gândește să introducă un tarif unic pentru toate tipurile de consumatori, scrie agenţia ucraineană de presă UNIAN, citată de RIA Novosti.
„Este posibil ca în acest an să fie luate decizii care să ducă la noi majorări ale preţurilor gazelor. Există chiar posibilitatea să fie introdus un preţ unic pentru consumatorii comerciali şi cei casnici”, a declarat directorul adjunct al Naftogaz, o decizie care ar putea duce la creșterile de prețuri menționate.
Între timp, autorităţile de la Kiev şi Bruxelles negociază preţul gazelor provenite din UE, reamintește Mediafax, cantități esențiale pentru siguranța alimentării pe timpul iernii, după ce Rusia a stopat livrările către Ucraina la jumătatea lunii iunie și nu le-a mai reluat.
Între 14 şi 21 septembrie, Ucraina a injectat în depozite 188 milioane de metri cubi de gaze, capacitatea stocată ajungâng la 16,44 miliarde de metri cubi, puţin peste jumătate din capacitatea deţinută cumulat de cele 12 depozite subterane.
La introducerea unui sistem de plată în avans pentru gazele consumate introdus de Gazprom, guvernul de la Kiev a răspuns cu propunerea de a plăti un preț diferențiat în funcție de cererea sezonieră (iarna-vară), dar premierul rus a precizat că va fi acceptat doar un preț constant de 385 de dolari/1.000 de metri cubi şi va relua colaborarea cu Ucraina doar după plata datoriilor la gaze, situate la peste 5 miliarde de dolari.
Vineri va avea loc o discuţie între Comisia Europeană, Ucraina şi Rusia pentru identificarea unui preţ temporar la gazul importat din Rusia de către Ucraina, soluţie care să funcţioneze până în Aprilie, anul viitor, înştiinţează agenţia de presă ITAR-TASS.