Acasă » Regenerabile » Biomasă » Schema de ajutor prin tarife fixe pentru energia verde vine în octombrie

Schema de ajutor prin tarife fixe pentru energia verde vine în octombrie

12 iunie 2015
Biomasă
energynomics

Legislaţia privind tarifele reglementate pentru jucătorii mici din regenerabile (feed-in tariffs) ar putea intra în vigoare la începutul lunii octombrie sau chiar mai devreme, a declarat pentru energynomics.ro Anca Bujor, Consilier în cadrul Ministerului Energiei (MECMA).

”Schema de sprijin va fi aprobată pentru proiecte mai mici de 500 KW. Orice modificare care afectează bugetul schemei trebuie notificată Comisiei Europene (CE)”, a spus Bujor în cadrul conferinței Govnet ”Biomasă, Biogaz și Cogenerare 2015”.

În plus, guvernul are în lucru prevederi tranzitorii pentru proiectele din cogenerare notificate în termen apropiat de cel limită, de 31 decembrie 2016, după care obținerea de subvenții nu mai poate fi posibilă. Astfel, chiar și proiectele din cogenerare notificate ulterior acestei date ar putea beneficia de schema-suport, întrucât durata de implementare al unui proiect pe cogenerare este cu mult mai mare decât în cazul altor industrii verzi.

Totodată, noua lege 122/2015 privind acordarea posibilității de încheiere a contractelor bilaterale pentru jucătorii cu capacități instalate mai mici de 3 MW a intrat în vigoare la începutul lunii iunie. Ulterior, pentru a aproba legislaţia privind tarifele reglementate pentru jucătorii mici (feed-in tariffs) guvernul va avea la dispoziţie un termen legal de 90 de zile.

Conform noii legi a regenerabilelor, jucătorii din piaţa electricităţii cu capacităţi mai mici de 3 MW vor putea vinde certificate verzi trimestrial. Tot conform noii legi, proiectele eoliene de 125-250 de MW vor putea fi acreditate direct, fără notificarea CE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *