Schneider Electric implementează o soluție inteligentă, scalabilă, digitală de distribuție a energiei electrice, alături de partenerul său IMSAT Groupe SNEF la Primul Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă – #NoiFacemUnSpital, construit de Dăruiește Viață în curtea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie S. Curie.
”Principalele cerințe solicitate in ceea ce priveste instalatia electrica au fost legate de fiabilitate, siguranță și scalabilitate,” explică Mihaela Gușă, Health & Hotels Segment Manager Schneider Electric Romania.
„Cunoscând importanța instalației electrice în funcționarea unei clădiri cu destinație de spital, cerințele ridicate din punct de vedere fiabilitate și importanța unei activități de întreținere proactivă mai curând decât reactivă, compania noastră a propus soluții de tablouri electrice testate, Prisma Plus, în varianta comunicantă. Prin utilizarea aplicației Ecostruxure Facility Expert Logbook, tablourile electrice au primit coduri QR, cu ajutorul cărora documentația tehnică aferentă a fost livrată în format digital. De asemenea, prin utilizarea acestei aplicații, activitățile de întreținere pot fi organizate și urmărite, asigurându-se trasabilitatea acestora.”
Tablourilor electrice li s-au adăugat trei UPS-uri performante, care asigură disponibilitatea energiei electrice 24/7, pentru siguranța pacienților și a personalului medical, dar și echipamente de medie tensiune conectate, echipate cu senzori de temperatură cu comunicație wireless, TH110.
„Toate aceste echipamente electrice conectate vor fi integrate în soluții de Building Management și de management energetic care vor conduce la o operare facilă a clădirii, la eficiență energetică și operațională crescute și, de asemenea, la o creștere a duratei de viață a echipamentelor”, a adăugat Mihaela Gușă.