Turbinele eoliene din Scoția au generat 9,8 milioane MW între ianuarie și iunie 2019, a declarat WWF Scoția.
Cifrele furnizate de WeatherEnergy se traduc prin faptul că vântul scoțian a generat suficientă electricitate pentru a alimenta echivalentul a 4,47 milioane de locuințe timp de șase luni. Adică aproape dublu față de numărul de locuințe din Scoția, potrivit WWF Scoția.
„În toată țara toată lumea beneficiază de energie mai curată”, a declarat Robin Parker, managerul politicii de mediu și climatice al WWF Scotland, potrivit CNBC.
„Aceste cifre arată că exploatarea potențialului mare eolian onshore din Scoția poate furniza energie electrică curată și verde pentru milioane de locuințe, nu numai în Scoția, ci și în Anglia”, a adăugat Parker.
Până în 2030, guvernul scoțian declară că dorește să producă jumătate din consumul de energie al țării din surse regenerabile. De asemenea, obiectivul principal urmărește un sistem energetic decarbonizat „aproape complet” până în 2050.