Mihai Melintei, Energy Analytical Studies

 

În ultima perioadă, problema energetică și conceptul de securitate energetică s-au consolidat ferm în discuțiile politice și publice de la Chișinău și Tiraspol, dar conceptul din urmă este adesea folosit contrar oportunităților economice.

Sarcina Chișinăului în problema energetică constă în prevenirea dominației Moscovei în sectorul energetic și obținerea controlul asupra importurilor și logisticii energetice de pe ambele maluri ale Nistrului. Problema energetică pentru Chișinău include căutarea de alternative la aprovizionarea cu resurse energetice din Rusia, respingerea contractelor pe termen lung și, în general, diversificarea surselor de aprovizionare cu energie (în special gaze natural). În același timp, problema Republicii Moldova constă în faptul că trebuie să-și dezvolte strategia energetică în condițiile unor volume mici de piață de desfacere, lipsa de voință a investitorilor internaționali de a finanța crearea infrastructurii energetice moderne, inclusiv pentru energie regenerabilă, precum și dificultățile geografice, care adesea nu permit găsirea unor rute alternative de livrare a resurselor energetice la preț competitiv adecvat stării economice a Republicii Moldova.

Pentru Tiraspol, sarcina principală în problema energetică este menținerea legăturilor energetice cu Federația Rusă. Unul dintre principalele motive pentru care regiunea transnistreană își continuă existența este gazul și tranzitul acestuia prin segmentul transnistrean. Tiraspolul, în poziția sa de entitate nerecunoscută la nivel internațional, continuă să importe gaze din Federația Rusă fără să plătească prețul finit. Prețul gazului în regiunea transnistreană este foarte scăzut, iar diversele întreprinderi care utilizează gazul natural au o contribuție imensă în dezvoltarea economiei regiunii transnistrene. Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), deținută de compania rusă Inter RAO, și Uzina Metalurgică de la Râbnița, deținută până în 2015 de către compania rusă Metalloinvest, reprezintă 65% din totalul exporturilor regiunii transnistrene. Astfel, dacă cel puțin una dintre aceste întreprinderi încetează să mai funcționeze, economia regiunii transnistrene va avea de suferit consecințe negative. Acest lucru plasează în zona de risc posibilitatea de existență a administrației de la Tiraspol.

 

Interdependența în domeniul energetic

Potrivit companiei de consultanță globală în materie de risc și strategie Maplecroft, Republica Moldova este una dintre cele nouă țări din lume care se află în grupul riscului extrem în ceea ce privește securitatea energetică. Republica Moldova se confruntă cu cea mai dificilă situație energetică dintre țările Parteneriatului Estic al UE, având în vedere atât lipsa resurselor locale, cât și lipsa accesului la mare. Infrastructura energetică subdezvoltată, conflictul nereglementat din stânga Nistrului (transnistrean) și tensiunile constante privind tranzitul gazelor în regiune, au creat o serie de probleme pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. De asemenea, în ciuda încercărilor Chișinăului de a consolida legăturile cu UE, dependența energetică a Republicii Moldova față de Rusia este ridicată, iar sistemul existent de aprovizionare cu gaze naturale nu este erodat.

În prezent, din perspectiva ecuației energetice malul drept și cel stâng al Nistrului sunt interdependente unul de celălalt. Chișinăul este principalul cumpărător de energie electrică din partea stângă a Nistrului, iar Tiraspolul este singurul furnizor de energie electrică la preț concurențial adecvat stării economice a malului drept al Nistrului. Însă, din perspectiva infrastructurii energetice, putem identifica 6 puncte critice pentru Chișinău în relația cu Tiraspol:

• Cea mai mare centrală electrică, Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, cu o capacitatea instalată de 2520 MW, este situată în partea stângă a Nistrului;
• Din cele șapte puncte de interconectare între Republica Moldova și Ucraina pe linii de înaltă tensiune (330 kV), patru sunt legate într-o stație de transformare de pe teritoriul Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan;
• Sursele din partea dreapta a Nistrului de energie electrică, cele trei centrale electrice cu termoficare (CET-Nord Bălți; CET-1 Chișinău; CET-2 Chișinău) pot satisface doar o cincime din nevoile Republicii Moldova, fără regiunea transnistreană;
• Centralele electrice cu termoficare din partea dreapta a Nistrului, precum și Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan sunt alimentate cu gaz, iar funcționarea lor depinde de aprovizionarea constantă cu materia primă;
• Patru din cinci puncte de intrare pe conductele de transport de gaze naturale de importanță regională, inclusiv toate cele trei puncte de intrare în sistemul de conducte Transbalcanice, sunt situate în partea stângă a Nistrului;
• Principala stație de comprimare a gazelor naturale din sistemul de conducte Transbalcanice este situată în apropiere de orașul Tiraspol.

În același timp, conform contractului din 2006, semnat de Moldovagaz (companie energetică moldo-rusă de tip deschis, ce desfășoară activități de transport și aprovizionare cu gaz natural și gaz lichefiat pe teritoriul Republicii Moldova) și Gazprom, prelungit la 1 noiembrie 2021 pe o perioadă de 5 ani, Gazprom prin înțelegere cu Moldovagaz poate încheia acorduri directe cu Tiraspoltransgaz (societate a cărei activitate principală este transportul și furnizarea gazelor naturale consumatorilor din regiunea transnistreană, inclusiv tranzitul gazelor naturale) sau alți consumatori privind furnizarea gazelor naturale, inclusiv în regiunea transnistreană (punctul 1.3). Acest punct poate fi ușor folosit de Gazprom, în cazul în care nu se ajunge la un modus vivendi cu Chișinău privind furnizarea gazelor naturale pe malul drept al Nistrului. În plus, conform prevederilor contractului, Moldovagaz nu poate întrerupe furnizarea de gaze către regiunea transnistreană fără acordul scris al Gazprom. Conform contractului dintre Moldovagaz și Gazprom, prelungit la 1 noiembrie 2021, Gazprom s-a angajat să furnizeze anual Republicii Moldova 3,3 miliarde de m³ de gaz pentru următorii cinci ani. Din această cantitate, 1,24 de miliarde m³ de gaz sunt furnizate anual pentru malul drept al Nistrului, iar alte 2,06 miliarde m³ de gaz pentru consumul de pe malul stâng al Nistrului. Circa două treimi din gazele livrate în Republica Moldova de Gazprom ajung la Tiraspoltransgaz care, la rândul său, le repartizează întreprinderilor din regiunea transnistreană.

 

Acord pentru evitarea colapsului energetic

Cu toate că diferendul transnistrean este nereglementat din perspectiva politică, Chișinău și Tiraspol reușesc să coopereze în sectorul energetic. Ambele maluri ale Nistrului folosesc ca principala sursă de energie gazul natural rusesc, transportat prin gazoductul Transbalcanic. Chișinău are un deficit de capacitate de generare a energiei electrice, în timp ce Tiraspol are un exces. Astfel, electricitatea generată de Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan este oferită la preț de dumping cu care nu poate concura nici un producător regional. O problemă comună a celor două maluri ale Nistrului în problema energetică este necesitatea modernizării echipamentelor uzate din majoritatea centralelor electrice. În același timp, prin teritoriul Republicii Moldova, în special segmentul transnistrean, trec liniile electrice de înaltă tensiune, care leagă sistemele energetice ale Republicii Moldova cu Ucraina. Din acest motiv, pentru producția, furnizarea și tranzitul stabil de energie electrică, este important ca Chișinău și Tiraspol să mențină relații constructive în sectorul energetic. Putem admite faptul că părțile au abordat o strategie de negociere win-win. Conform strategiei, ambele părți obțin un avantaj aproximativ egal. Părțile convin să acționeze atât în interesul lor, cât și în interesul comun. Baza pentru strategia de negociere win-win constă în faptul că formele de compromis și cooperare trebuie să fie mai mult sau cel puțin la fel de importante precum concurența sau situația de conflict. În acest sens, Chișinău și Tiraspol, întru neadmiterea unui colaps energetic, aplicând modelul strategiei win-win au reușit să rezolve într-o manieră temporară o serie de probleme. Strategia aplicată demonstrează interdependența părților în sectorul energetic.

În același timp, se poate remarca că Gazprom și Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, domină în prezent industria energetică a Republicii Moldova. Aproximativ 70% din sistemul de energie electrică al Republicii Moldova este sub controlul efectiv al companiei Inter RAO prin Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, iar Gazprom are pachetul majoritar de acțiuni la Moldovagaz, care deține monopolul absolut al infrastructurii de gaze naturale al Republicii Moldova. În aceste condiții, la momentul de față Chișinăul se află într-o situație complexă cu privire la securitatea energetică, spațiul său de manevră fiind unul limitat.

 

Opțiuni alternative

Primele intenții privind schimbarea sistemului existent de aprovizionare cu gaze naturale al Republicii Moldova au fost lansate în anul 2009. Un exemplu în acest sens este construcția gazoductului Iași-Ungheni, care răspunde pe deplin nevoilor Republicii Moldova în materia aprovizionării cu gaze naturale. Gazoductul a fost dat în exploatare în august 2014, iar primele livrări, în volume simbolice, au început în 2015. Fluxul de gaze de pe gazoductul Iași-Ungheni se evidențiază în punctul de interconectare Ungheni, care a devenit oficial bidirecțional începând cu 1 august 2020. Directorul Departamentului strategie și management corporativ al operatorului sistemului național de transport Transgaz din România, Elisabeta Ghidiu, a explicat în 2021 că gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău poate transporta până la 6,5 milioane de m³ de gaz pe zi, cantitate care poate acoperi nevoile de consum ale Republicii Moldova, cu excepția regiunii transnistrene. La momentul de față, capacitatea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău este de 1,3 miliarde m³ de gaz pe an, dar se lucrează la dezvoltarea capacităților gazoductului. Până în prezent Chișinău nu a rezervat o capacitate de import de gaze naturale din România. Însă, la începutul lunii iulie 2023, prin punctul de interconectare de la Ungheni, sunt exportate zilnic aproximativ 1,5 milioane m³ de gaz. Gazul este achiziționat de Energocom și depozitat în Ucraina. Majoritatea gazelor care tranzitează România spre est, chiar dacă sunt exportate în Ucraina, au ca destinație finală Republica Moldova, care în prezent, prin compania de stat Energocom, achiziționează de pe piața liberă gaz pentru sezonul rece 2023-2024. Dacă tendința va continua, până la 1 octombrie anul curent, prin acest punct vor intra în Republica Moldova din România aproximativ 135 milioane m³ de gaz. Tot de la 1 iulie 2023, din România iese către Ucraina un volum de aproximativ 3,8 milioane m³/zi, ceea ce însemnă că până pe 1 octombrie 2023, în Ucraina vor intra aproximativ 340 milioane m³ de gaz.

Schimbările politice care au avut loc în Republica Moldova în 2019 și 2020 au condus la o reluare a discuțiilor despre dezvoltarea în continuare a sectorului energetic al țării și aprovizionarea acestuia cu resurse alternative. Acest lucru se datorează în principal faptului că factorii externi au un efect și rol decisiv în politica energetică a Chișinăului, iar problemele energetice sunt strâns legate de multe alte probleme economice și politice. Unul dintre factorii critici externi este tranzitul de gaze rusești către Republica Moldova prin Ucraina. Pentru Chișinău, în cazul unui scenariu de criză a tranzitului de gaze naturale prin Ucraina, problema alimentării cu gaz ar putea fi rezolvată pentru scurt timp prin pre-umplerea instalațiilor de depozitare a gazelor naturale din Ucraina și a furnizării gazului natural din România. Însă, pentru Tiraspol acestea oportunități sunt închise fără aprobarea de la Chișinău.

 

Dincolo de ruta ucraineană

O alternativă pentru ruta ucraineană de aprovizionare cu gaze naturale poate deveni furnizarea gazelor naturale prin gazoductul Turkish Stream. În acest sens, Moldovagaz, Moldovatransgaz și Tiraspoltransgaz au efectuat lucrări de reconstrucție a conductei magistrale ȘDKRI (Șebelinka – Dnepropetrovsk – Krivoi-Rog – Ismail) pentru asigurarea condițiilor de recepționare a gazelor naturale în regim revers prin stația de măsurare a gazelor SMG Căușeni. Astfel, conducta Transbalcanică poate fi folosită în regim revers de către Republica Moldova, primind gaze naturale din gazoductul Turkish Stream, care vor tranzita Bulgaria și România. Conducta magistralei ȘDKRI are o capacitate tehnică de 18 milioane m³ de transportare de gaze naturale pe zi și o capacitate anuală de 9 miliarde m³ de gaz. În acest sens, Turcia, Bulgaria, Romania, Republica Moldova și Ucraina vor asigura reversul gazelor naturale, în cazul în care Rusia (Gazprom) și Ucraina (Naftogaz) nu vor ajunge la un acord privind tranzitul gazelor naturale.

În plus, se ia în considerare varianta furnizării gazelor naturale lichefiate (LNG) Republicii Moldova prin Grecia, Bulgaria și România, luând în calcul că Grecia și Turcia se pregătesc să își extindă capacitate de import de gaz natural lichefiat prin 10 terminale. Capacitatea agregată de regazificare a celor 10 terminale ar putea facilita importul a circa 110 miliarde de m³ de gaz pe an în regiune. Însă, modul în care ele ar putea fi livrate la nivel regional va depinde de evoluția prețurilor globale la LNG, precum și de eliminarea obstacolelor inerente. La momentul de față, s-a reușit utilizarea terminalului LNG grecesc Revithoussa, dar cele 4 terminale existente în Turcia , rămân inaccesibile din cauza barierelor politice de reglementare.

O altă opțiune de aprovizionare cu gaze naturale prin utilizarea conductei Transbalcanice este semnarea unui contract de furnizarea a gazelor naturale între Republica Moldova și Azerbaidjan și se desfășoară negocieri în acest sens între Chișinău și Baku. Astfel, prin conducta TANAP (Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline) și prin utilizarea interconectorului Grecia-Bulgaria, gazul azer poate fi furnizat către Republica Moldova, tranzitând Bulgaria și România. Alte opțiuni de aprovizionare cu gaze naturale a Republicii Moldova sunt legate de construcția de terminale de LNG în România la portul Constanța sau în Ucraina, la portul din Odesa, dar și livrările de gaze din Azerbaidjan, prin Georgia. Cu toate acestea, astăzi aceste opțiuni de aprovizionare cu gaze naturale sunt la nivel de proiect și, cel puțin pe termen mediu, nu pot fi considerate ca fiind utilizabile.

De asemenea, ca proiect de viitor și opțiune alternativă de aprovizionare cu gaze naturale pentru Republica Moldova, poate fi considerat proiectul Neptun Deep. Începerea extragerii a gazelor naturale din proiectul Neptun Deep în 2026-2027 dublează producția de gaz a României, acoperind consumul și permite României să devină un furnizor regional de securitate energetică în Europa Centrală și de Sud-Est.

O modificare majoră a consumului de gaze naturale în Republica Moldova poate fi implementată prin reducerea ponderii acestuia în mixtul energetic total, ca urmare a eliminării din ecuația energetică internă a energiei electrice generate de Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan. Interconectarea transfrontalieră România – Republica Moldova – Ucraina, poate consolida această direcție. Astfel, se pot efectua operațiuni de export/import de energie electrică din și în Republica Moldova.

Consolidarea securității energetice a Republicii Moldova prin diversificarea opțiunilor de aprovizionare cu energie și integrarea în piața energetică europeană este vitală pentru contracararea scenariului de întrerupere a tranzitului gazelor prin Ucraina.

 

Interdependență

Semnificația geo-energetică a Republicii Moldova este determinată de poziția sa geografică între principalul furnizor de energie, Federația Rusă, și consumatorii finali, statele membre ale Uniunii Europene. În același timp securitatea energetică a Republicii Moldova de la obținerea independenței republicii continuă să fie amenințată de conflictul transnistrean. Pentru Republica Moldova, care nu deține resurse energetice primare și depinde de importul acestora, problema aprovizionării cu energie rămâne critică pentru funcționarea și dezvoltarea statului. În contextul negocierilor politice dintre Chișinău și Tiraspol, problema energetică rămâne dificil de rezolvat. În același timp, infrastructura energetică a Republicii Moldova se caracterizează prin dependența ridicată a malului drept al Nistrului de producția de energie electrică de pe malul stâng al Nistrului și de conductele de gaz care traversează regiunea transnistreană. În acest sens, problema energetică în Republica Moldova devine o problemă socială. De asemenea, problema energetică a dosarului transnistrean nu poate fi luată în considerare separat de alte aspecte legate de securitatea Republicii Moldova, inclusiv aspectele legate de securitatea regională. Experiența conflictului armat de pe Nistru din perioada 1991-1992 și rolul Rusiei în partea stângă a Nistrului (prin prezența GOTR), precum și destabilizarea situației din Ucraina prin escaladarea conflictul dintre Kiev și Moscova sunt factori importanți care determină starea problemei energetice a dosarului transnistrean. Sistarea transferului de energie electrică sau oprirea tranzitului gazului din Ucraina spre Republica Moldova sunt variabile care necesită a fi luate în calcul de către Chișinău, pentru a preveni o eventuală penurie de resurse energetice. Problema securității energetice formează aproape întotdeauna o interdependență complexă, amplă sau, dimpotrivă, datorită prezenței unei astfel de interdependențe, problemele energetice încep inevitabil să fie luate în considerare prin prisma problemei securității. În acest sens, Chișinău și Tiraspol, pentru a nu admite un colaps energetic, momentan rezolvă într-o manieră temporară o serie de probleme, demonstrând interdependența părților în actualul context geopolitic.