Acasă » Interes general » Securitatea energetică europeană, în dezbatere la Conferința Centrului Român al Energiei de la Bruxelles

Securitatea energetică europeană, în dezbatere la Conferința Centrului Român al Energiei de la Bruxelles

8 iunie 2017
Electricitate
energynomics

Lideri politici și din domeniul afacerilor s-au întâlnit recent la Bruxelles pentru a șasea ediție anuală a Zilei Energiei Românești, organizate de Centrul Român al Energiei, în colaborare cu Parlamentul European și cu sprijinul Reprezentanței permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

Desfășurate pe parcursul a două zile, discuțiile au vizat sursele de energie regenerabilă și combaterea sărăciei energetice, relatează Brussels Expres.

”Securitatea energetică înseamnă securitate economică, iar Marea Neagră, cu bogatele sale surse energetice și cu rețeaua interconectată de rafinării și conducte, este tot mai mult văzută în 2017, de companii și investitori străini, ca o soluție de salvare economică și energetică pentru Europa”, a declarat Alexey Golovin, vicepreședintele KazMunayGas International. „Casa KMG International este în România, dar afacerea noastră ajunge în șase state membre UE și în zece națiuni de la Marea Neagră. KMG International aduce securitate energetică în aprovizionarea părților interesate, publice și private, din România și din regiune, oferind noi proiecte legate de energie și resurse care totalizează miliarde de dolari pentru partenerii noștri naționali și din industrie”, a adăugat Golovin, citat de Agerpres.

La rândul său, Corneliu Bodea, președintele Centrului Român al Energiei, a precizat că „este o ocazie importantă de a aduce împreună lideri din domeniul afacerilor și al industriei, precum și guvernanți din Uniunea Europeană și România și nu numai, cu scopul de a aborda aspecte foarte presante cu care ne concentrăm în acest moment în Europa Centrală și de Sud-Est”. „Uniunea Europeană are ținte energetice clare, printre care creșterea eficienței energetice, creșterea producției de energie la nivelul UE și diversificarea rutelor și a țărilor furnizoare, completarea pieței energetice interne și construirea legăturilor de infrastructură care lipsesc. România și Regiunea Europei Centrale și de Sud-est joacă un rol uriaș în cooperarea regională, ceea ce poate ajuta la atingerea acestor ținte și suntem bucuroși să putem aduce jucătorii cheie împreună pentru aceste discuții”, a mai spus preşedintele CRE, în calitate de organizator.

La eveniment au participat și Toma Petcu (ministrul Energiei), Maros Sefkovic (vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru Uniunea Energetică), Victor Negrescu, europarlamentar, Luminița Odobescu (reprezentant permanent al României pe lângă Uniunea Europeană) și Mihnea Constantinescu (ambasador, coordonator cu însărcinări speciale pentru securitatea energetică).

energynomics.ro a fost partener media al evenimentului.

3 thoughts on “Securitatea energetică europeană, în dezbatere la Conferința Centrului Român al Energiei de la Bruxelles”

  1. Jucăm o carte mare. Avem șansa să facem parte din harta Europei privind securitatea energetică. KMGI ne-a adus la masa bogaților din energie. Acum, totul depinde doar de noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *