Acordul istoric privind furnizarea de gaze naturale semnat recent de Rusia şi China va afecta preţurile în Europa şi, de asemenea, va avea un impact asupra proiectelor internaţionale de gaze naturale lichefiate, a declarat directorul general al Gazprom, Alexei Miller, transmite Reuters. Rusia şi China au semnat săptămâna trecută un contract de furnizare de gaze naturale pe o perioadă de 30 de ani, cu o valoare de peste 400 de miliarde de dolari.
“În urmă cu o zi, a avut loc un eveniment istoric. Noi, Rusia şi Gazprom, am descoperit piaţa asiatică de gaze naturale”, a declarat Alexei Miller cu ocazia Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg. “Putem presupune că acest contract va afecta preţurile la gaze naturale pe piaţa europeană”, a spus Miller, fără a oferi alte detalii.
Directorul Gazprom a adăugat că acest acord va avea un impact şi asupra proiectelor GNL din estul Africii, Australiei şi vestul Canadei. “Acesta este contractul care va influenţa întreaga piaţă a gazelor naturale”, a avertizat Miller.
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a apreciat, joi, că acordul “fixează un nou prag privind preţul pe care China este dispusă să-l plătească pentru gazele naturale în cazul contractelor pe termen lung”.
Deşi niciuna dintre părţi nu a dezvăluit preţul prevăzut în contractul încheiat între Rusia şi China, surse din industria de gaze susţin că este vorba de un preţ cuprins între 350 şi 380 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, similar cu cel plătit de majoritatea companiilor europene de utilităţi în contractele pe termen lung semnate în ultimii doi ani.
Gazprom realizează aproximativ 80% din venituri de pe piaţa europeană. Grupul rus asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia.